Dacă cineva ar putea găsi o definiție cuprinzătoare, obiectivă, indubitabilă, care să nu poată fi atacată din nici un punct de vedere lumesc, cred că nu s-ar mai vorbi despre poezie, ba mai mult, cred că nu s-ar mai scrie poezie. Poate de aceea înțelegerea poeziei începe din afara ei, de dincolo de cuvinte. "Cuvintele pot cel mult să ne ajute să descoperim datele măiestriei, ale tehnicii poetice menite să capteze, rațional și intuitiv, dimensiunile emoției și, cât de cât, pe cele ale imaginației incontrolabile". (Darie Novăcenu)
"Nici tu, nici eu - i se adresează Federico Garcia Lorca lui Gerardo Diego - nici altcineva nu știe ce este poezia. Ea se află aici, privește-o. Țin focul ei în mâinile mele. Îl înțeleg și lucrez cu el în mod desăvârșit, dar mi-e cu neputință să vorbesc despre el...Și asta nu pentru că aș fi inconștient de ceea ce fac. Dimpotrivă. Dar, dacă este adevărat că sînt poet prin grația lui Dumnezeu ori a vreunui demon, e tot atât de adevărat că sînt și prin grația tehnicii, a chinului și că îmi dau seama, în mod absolut, de ceea ce reprezintă și este un poem."
Cu tot pragmatismul lumii moderne, cu toată precaritatea existențială (sau poate tocmai de aceea) omul nu va putea renunța la inefabilul poeziei, a artei în general. Indiferent dacă aceasta este expusă pe hârtie ori pe alte suporturi. Pe parcursul epocilor, "omenirea a abandonat sau exclus unele mecanisme ale vieții materiale, dar a adus mereu, dintr-un calendar într-altul, valorile spirituale din timpuri apuse, recomandându-le ca fiind și ale ei, apreciindu-le în acord cu concepția sa."(D.N.)
Nu întâmplător am menționat cele de mai sus. Citind și (re)citind volumul de poeme, Femeia lui Dumnezeu* , aparținând poetului, filozofului și eseistului Ion Hirghiduș**, m-am întrebat, pentru a nu știu câta oară, ce este de fapt poezia?
Autorul ne pune pe masă o bijuterie încrustată cu diamante de cea mai bună calitate, căreia, subtil și derutant i-a dat numele de mai sus. Și-a învelit inima într-o corabie de hârtie = carte, împreună cu un bestiar al tăcerilor ultime.../ cu palmele lutul a fost sfârtecat / i s-a dat viată nesiguranță îndoială râsul abia șlefuit.../tot ce peste țărână se așterne pentru a fi / patrie durere a bucuriei facere din nimic...(Speranța pag.11 ). Asta este Femeia lui Dumnezeu ! Și odată ce ai făcut dragoste cu această Femeie, odată ce ai intrat în grațiile ei, nu mai ai scăpare. Femei sunt multe, cu bune și cu relele lor, dar, adevărata Femeie a lui Dumnezeu este unică. Iubirea Ei te face să-ți jupoi carnea până la os și să o arunci lupilor, pentru ca în secunda următoare, printr-o mângâiere tandră și imperceptibilă să-ți refacă rănile gândului. Te trădează când te aștepți mai puțin, te iubește când nu mai ai speranță, te face să spui ceea ce nici nu-ți trece prin gând. Este un blestem fără blestemător. Asta este Femeia = poezia hirghidușiană!!
Nu intenționez să fac analiza prozodică a textelor, pentru a nu atenua plăcerea descoperirii nuanțelor, a multitudinii interpretărilor aflate în aceste poeme. Un cititor avizat le va descoperii singur, fără subiectivismul meu.
De la înălțimea eșafodajului său artistic, Ion Hirghiduș se află în dezacord total cu poezia momentului - acel surogat afișat cu obstinație pe forumurile și site-urile literare. Nici nu are cum să fie altfel. Construcția sa filozofică, conștiința sa artistică și abundența harului poetic, ucenicia făcută la revista Echinox, sunt uneltele și filtrele care decantează apele creației, separând aluviunile, alge și scoici din memorie sau din nimic în dulcele reflux clasic, așteptând cu răbdare și încredere Femeia lui Dumnezeu, pentru că doar în brațele tale mă dizolv încet / și mă fac umbră inimii mele ca o himeră roșie, spune poetul în poemul, Sare marină.
Am pomenit de Lorca la începutul acestor rânduri, deoarece este posibil ca unii cititori să descopere similitudini cu poezia acestui mare poet spaniol. Iar, în unele poeme să simtă o atmosferă trakliană, prin acea retezare scurtă a ultimului vers, ca o bătaie de tobă. Apropierile acestea însă nu trebuie să se facă prin suprapuneri de limbaj sau teme poetice, ci prin ambianță, prin emoție comună. Lucrul acesta nu trebuie să deranjeze pe nimeni. Este o dovadă incontestabilă a rezonării poeziei hirghidușiene cu poezia universală.
Recomand cu dragoste și căldură sufletească această carte spre citire și închei modestele rânduri cu sfârșitul poemului "Pe câmpiile nopții" de W.S.Merwin: "...La lumina lunii umbra / Exersează cositul. Nu pentru mine, ascultă-mă, Rogu-te nu în propriul / Meu interes. Un om nu poate trăi doar / Cu pâine."
Este un mesaj pe care ni-l transmite Ion Hirghiduș prin Femeia lui Dumnezeu
* Editura Fundației Alfa, 2007 - Cluj-Napoca
** originar din Gorj, locuiește la Uricani, jud. Hunedoara. Este absolvent al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, doctor în filozofie al aceleiași universități. Actualmente, este cadru universitar al Universității din Petroșani, Facultatea de Științe, secția Sociologie