Timp interior sau între filozofie și estetic

O expoziție cu tâlc(uri)

       Vineri, 25 ianuarie 2008, ora 17, în sala de expoziții a Casei de Cultură a Studenților din Petroșani a bătut un orologiu special. Un orologiu, absolut inedit, care anunța deschiderea expoziției de ceasuri și fotografii artistice numită Timp Interior. "Infractorii" acestui act original sunt doi artiști cu mult talent, imaginație și viziune: Sorin Oprea, fotoreporter, colaborator la mai multe publicații și Nicolae Nicoară, maestru coregraf la Casa de Cultură a Studenților.
       0 expoziție sau o colecție de ceasuri normale suscită interesul prin valoarea materialelor din care sunt confecționate, forme, decorațiuni, etc. Nu este cazul să intrăm în amănunte. Nici nu vreau să fac asocieri între exponatele celor doi artiști și ceasul lui Berlusconi (350.000 de euro), al lui Putin sau al lui Gigi Becali (50.000 de euro). Spun acestea, deoarece scopul celor doi artizani, nu a fost de a epata asistența, ci de a pune întrebări, de a ne pune pe gânduri. "Fiecare obiect de interior expus are relația sa specială cu timpul", se spune în caietul expoziției.
       Încercând să traducă o parabolă, ei au creat diferite temporalități, diferite arii cultural-economice, modalități de a ne împrospăta memoria cu evenimente petrecute cândva. Au creat o temporalitate interioară, atomizată, alcătuită din mici unități puse la dispoziția privitorului. O temporalitate alertă, care ritmează munca și repaosul, precum și trecerile de la o activitate la alta, de la o dispoziție sau idee la alta și care, puse în carul alegoric, însoțesc o succesiune de acțiuni. Ceasul sunt eu. Ceasul ești tu. Fiecare din noi suntem un ceas. Cu mecanisme sofisticate, cu piese de firmă, ori second-hand. Important este că funcționăm... depănând un timp interior, spune Nicolae Nicoară
       Dincolo de subtilitatea și delicatețea artizanală a exponatelor, surprinde, în mod plăcut, imaginația și intuiția acestor "frumoși nebuni" prin denumirea obiectelor expuse. Prima oră, Scara timpului, Ora secerișului, Timpul nostalgiei, Ora de liniște, Felie de timp, Trei ceasuri rele, Epoca de piatră, Moarte timpului, Moară de timp, Ceasul Ariadnei, ș.a.m.d.
       Privind exponatul intitulat Ora cinci, gândul m-a dus la versurile lui Lorca: "La orele cinci spre seară./ Era cinci exact spre seară" din Bocet pentru Isnagio Sanches Mejias, vestitul toreador ucis de taur în anul 1934 în arena Manzanares, de lângă Madrid. Am eu ce am cu acest spaniol. Sau, rămânând în balcanismul nostru european, la știrile de la ora cinci unde, cu atâta osârdie, ni se arată morții și răniții de pe șoselele României, crimele familiale, jafurile, promiscuitatea societății românești.
       În Moartea timpului , alegoria este și mai explicită. Acel orologiu încadrat de o parte de o galerie îndiguită, cu uneltele minerești puse în cruce pe fundalul negru, iar de cealaltă parte de fotografia turnurilor prăbușindu-se sub efectul exploziei controlate ne pune în față începutul sfârșitului din mineritul românesc.
       Iată de ce cred eu că scopul acestei expoziții nu este de a epata, ci de a ne pune pe gânduri ! Iată de ce spun că această expoziție este una cu tâlc(uri).
       Fotografia, dincolo de rolul său documentar sau estetic, este o unitate de măsură a timpului...Este mărturia că undeva, cândva, ceva s-a întâmplat... sunt vorbele fotoreporterului Sorin Oprea. Așa o fi. Numai că, acest băiat mare, îndrăgostit până peste cap de natură, nu confecționează doar dispozitive de măsurare a timpului ci și altceva, altceva ce trece dincolo de timp și spațiu. Sub ochiul său magic, un copac trăsnit, o rădăcină, un cer cu nori, o cascadă, o stâncă sau o piatră de râu, o rază de soare rătăcită printre copaci, o floare, un animal, capătă imagini de SF, imagini ce nu i-ar putea trece prin minte unui om obișnuit. Fanta de lumină prin care privește lumea ne oferă garanția că acest împătimit al artei este stăpân pe meseria sa.
       Nu știu dacă cei doi artiști au primit vreun sprijin material din partea vreunei autorități locale. Ceea ce știu sigur este faptul că, fără dăruire și pasiune, travaliul lor nu și-ar fi atins scopul.
       Dacă menționăm faptul că în afara dispozitivului propriu zis, toate celelalte accesorii ale exponatelor au fost confecționate din materiale recondiționate (bucăți de plută, cuie, sfoară, lemn, piatră, furnir, aracet, câlți, paie, spice de grâu, vrejuri de viță, roți de roabă, mașini de tocat carne, pânză, sticlă, metal, etc. etc.) și că toate sunt funcționabile, aveți tabloul complet al acestei inedite expoziții.
       Apropos de timp. Remember : vita brevis, arta longa!

Ion Pascal VLAD