Asa cum gândesti, asa si traiesti !

       O pana de curent la redactia ziarului nostru ne-a determinat sa "exploram" putin împrejurimile. În bataia soarelui, turla bisericii din Taia aparea ca o provocare. Cum auzisem ca este bine sa cunosti drumul care duce la biserica, iata-ne "înarmati" cu blitul, o bucata de hîrtie si-un ciot de creion urcând straduta în panta pâna dincolo de Jiul de est.
       Aproape de malul râului, bine îndiguit înca din 1975, se afla gospodaria lui Dumitras Ioan. Aflam de la dumnealui ca a fost miner la mina Petrila. De sapte ani este pensionar. Multumit de felul cum îi merg treburile gospodaresti, s-a gândit sa "puna" de-o casa si pentru feciorul sau. Probabil, cu gândul de a-l tine aproape de vatra satului si pe el.
       Facând cale întoarsa, ne întâlnim cu un personaj "pitoresc". Cizme de cauciuc în picioare. Pe umeri o pelerina de ploaie, albastra, din care ieseau niste mâini lungi ca de urangutan. Sprâncenele stofoase si nasul lung nu puteau fi ascunse de sapca moderna cu cozoroc mare. La început nu prea ne-am înteles cu el. Dupa ce a însfacat bancnota de zece mii si trei tigari, a început sa se uite mai cu blândete le noi. L-am întrebat ce face cu galeata ce o poarta cu el. Nu-i treaba ta, mi-a raspuns încruntându-se. Pâna la urma am aflat, totusi, ca trebuie sa adune trei galeti de baliga de pe drum pentru ca altfel nu capata de mâncare. Da' vazut-ai baliga pe drum, ma întreaba prietenos. Vazut, vazut, cum sa nu vad, îi raspund la fel de prietenos. Sunt multe baligi pe toate drumurile. Îl mai servesc pe Ioan cu înca o tigara. Dau mâna cu el, barbateste. Da si colegul meu si vrem sa plecam. Doamna Maria Grecea, femeia care tine cheia de la biserica, ne spune cu o voce blânda: Nu va luati dupa ce spune Ioan. Nimeni nu-l pune sa faca asa ceva pentru mâncare. Asa e el, saracul. Când era copil a cazut cu sania, s-a lovit la cap si de atunci a ramas cu mintea tulbure.
       Mai facem cateva instantanee cu biserica din Taia, cu cimitirul si câteva gospodarii, apoi coborâm spre strada principala. La nici o suta de metri mai jos vedem o femeie cosind iarba de pe lînga gardul ce împrejmuieste o gospodarie. Nu am mai vazut femei cosind .Ne-am oprit si am privit-o cum ascutea coasa. Ca un barbat adevarat. Se numeste Ana Grecea, Nuta cum îi spun apropiatii. Dupa cîteva minute de taifas la poarta, ne-a invitat în casa la un pahar de tuica întoarsa. Am aflat ca este de bastina de prin Marginimea Sibiului. Când s-a facut colectivizarea ne-au luat tot ce aveam prin gospodarie, ne spune Nuta Grecea. Ne-a ramas totusi oieritul. Asa am venit eu sa fac "facultatea" pe Vîrful lui Patru si aici m-am întâlnit cu omul meu, ne spune, mai departe, gazda noastra.
       Sotii Grecea au trei copii. Toti sunt asezati la casele lor. Un baiat este preot la Baru Mare. Celalalt baiat se ocupa de agroturism la Sebes-Alba iar fata este în Sibiu. Nu le-a placut în nici un fel sa stea aici. Si noi am vrea sa vindem casa si ce mai avem pe aici si sa ne tragem catre Sebes-Alba unde avem rânduieli destul de bune, spune femeia din fata noastra.
       O privesc si o ascult cum vorbeste. Are o privire vioaie, calda,o agerime în ochi pe care nu prea o vezi la multe femei trecute de saizeci de ani. Vorbeste despre necazurile ce i le-a harazit soarta de-a lungul vietii. Fara sa se lamenteze, fara a da vina pe cineva sau pe ceva. Viata trebuie luata pieptis, spune interlocutorea noastra, pentru ca în felul cum gândesti asa traiesti. Daca te vaieti mereu si spui tot timpul ca aia nu se poate, ca ailalta problema n-ai cum sa o rezolvi, nu poti razbi în viata. Trebuie sa ai încrede în fortele tale si-n Dumnezeu. Sa nu te lasi doborât de necazuri daca vrei sa-ti fie mai usor. Iata o gândire pozitiva, mi-am spus în sinea mea, iata un optimism care la multi dintre noi lipseste.
       În camera unde stam de vorba, Ana Grecea are montat un razboi de tesut la care confectioneaza diferite articole populare, începând cu stergare din bumbac sau cânepa si straitii pâna la covoare. Este unic razboiul asta al meu. Nu este altul prin zona cum e facut asta, ne spune femeia cu mândrie.
       Îmi place mult sa lucrez asa ceva. Fac si costume populare, dar numai pentru export. În Germania de exemplu, un costum popular românesc ajunge pâna la douazeci si cinci de milioane. La noi nu se mai pune pret pe asa ceva. As vrea tare mult sa am pe cine învata acest mestesg popular. O fata, o femeie mai tânara care sa duca mai departe aceste obiceiuri pentru ca altfel se vor pierde, vor disparea. Dar nu mai intereseaza pe nimeni asa ceva. Tinerii de azi se îmbraca cu blugi si alte "zdrente"nu le mai trebuie portul lasat de mosi-stramosi. Pacat. Mare pacat, spune cu parere de rau Ana Grecea.
       Ne-am luat ramas bun de la gazda noastra. Pe drumul catre redactie m-am gândit la cartile scrise de profesorul universitar Ioan Lascu si doctorul Dumitru Galatan, despre obiceiurile si traditiile populare care, în aceasta era a globalizarii, tind sa dispara.
       Noi credem ca nu sunt deajuns cartile acestor autori. Nici parerile de rau ale Anei Grecea, pentru a evita aceste disparitii.
       Oare Centrul de valorificare a traditiilor si obiceiurilor populare, prin subventiile primite de la stat nu ar trebui sa faca mai mult în aceasta directie?