Exista o lume, o istorie daca vreti, a celor marginalizati,exilati catre cele mai îndepartate hotare ale societatii - tema ocolita de majoritatea publicatiilor din Vale si nu numai. O lume lipsita de mondenitate unde saracia si mizeria sociala sunt la ele acasa. Oamenii acestei lumi, cu toate ca si-au adus obolul cu vârf si îndesat fata de societate sunt uitati, ignorati, abandonati, chiar mai mult, jigniti si raniti în demnitate lor de catre cei carora le-au fost dascali, maistri, ingineri sau pur si simplu, colegi. Este exact ceea ce nu ar trebui sa se întâmple pentru ca, legatura dintre EI si lumea"normalilor" este mult mai profunda de cât s-ar crede. A face abstractie de aceasta simbioza înseamna sa nu avem o imagine coerenta asupra societatii.
Personajul despre care vreau sa va vorbesc este un om viu în adevaratul sens al cuvântului. Unii dintre dumneavoastra îl cunosc. Îl saluta, uneori, cu complezenta, sincer. Altii, întorc privirea când îl zaresc, facându-se ca nu l-au observat, zicându-si în sinea lor: "Mai da-l în ma-sa si pe babalâcul asta". "Centrul de comanda" al celor ca domnul S. se afla în parcul de lânga cladirea C.N.H. pe lânga care pârâul Maleia curge nepasator. La fel de nepasatori trecem si noi, "normalii", pe lânga lumea lor de umbre fosnitoare.
Strabatând "întâmplator" aleea parculetului, l-am zarit pe una din banci împreuna cu înca doi camarazi rasfoind un ziar. Stiam câte ceva despre el. Stiam ca a venit în Vale dintr-o comuna bihoreana în urma cu 40 de ani. A lucrat primii ani dupa terminarea "profesionalei" la fabrica de masini-unelte Înfratirea din Oradea. Nereusind sa obtina o locuinta în orasul de pe Crisuri, s-a hotarât sa vina pe Jiuri. Dupa 11 ani lucrati la o mina din estul Vaii s-a îmbolnavit. Doctorii vremii l-au scos la suprafata. De atunci si pâna la iesirea la pensie, a lucrat la (fosta) I.U.M.P. Sotia i-a murit când cei doi baieti erau în primii ani de scoala. Nu s-a mai casatorit. Si-a crescut singur copiii reusind sa-i tina prin facultati, sa le faca o educatie. A fost si tata si mama.
Dupa câteva schimburi de amabilitati, i-am spus ca, as vrea sa scriu ceva despre el. M-a privit mirat, întrebator. Despre mine, la ziar? Ce sa scrii despre mine? Fugi, domnule, de-aci. O sa zica lumea ca m-am scrântit la cap. Toata viata mi-am vazut de ale mele. Acum sa apar la ziar? Asta nu-i de mine. Hai sa facem un târg, am insistat eu. Uite, dumneata îmi povestesti, una, alta. Asa ca din întâmplare, eu te ascult, îti promit ca n-o sa apara numele dumitale la ziar. Pe deasupra dau si o cinzeaca... doua.
Pai, cam ce ai vrea sa-ti povestesc? Pai, stiu eu, despre batrânete. Despre când si cum începe ea, i-am raspuns. O, lasa-ma. Batrânete - oua crete. Altceva n-ai gasit? Cum sa zic eu... batrânetea începe într-o toamna. Îti dai seama ca umbra ti se subtiaza pe zi ce trece. Daca ai avut oarece doruri si vise începi sa le cam uiti. Când ploile cad tot mai des simti în jurul tau mirosul de igrasie, încep a te durea oasele si asa afli ca ai reumatism. Asta e numai un semnal. Pe urma începi sa respiri greu, sa simti tot mai des o apasare în partea stânga. Începi sa te vaieti (daca ai cui). Atunci când boala e în tine simti. De sanatate nu te plângi niciodata. Uite asa începi sa dormi, când poti dormi, cu hapurile la capatâiul patului. Daca ziua e prea cald si ai treaba prin oras, le porti cu tine în buzunar, sa nu te ia vântul, asa, ca din întâmplare, vorba ta.Vreau sa-ti spun ca mai este si altfel de batrânete. Te uiti la unii si nu vezi în ochii lor nici o farâma de vointa. Nici un chef de viata. Plutesc ca fantomele. Parca ar avea zeama de varza în protap nu sânge. Astia, îti spun eu dumitale, s-au nascut gata batrâni, slaifuiti, numai buni de împachetat. Pai, daca traiesti sub un anumit nivel, cum s-ar zice mediocru, ti se poate ierta, mai ales într-o lume plina de mediocritati, dar sa nu ai un tel la care sa visezi, pentru care merita sa faci sacrificii, asta, e cam naspa, cum ar zice un pusti de pe scara mea. Macar în vise sa fim îndrazneti, ce naiba, domnule! Poti sa-ti doresti o casa, o masina si alte alea, dar estea sunt lucruri. Tineretea nu se afla în lucruri. Se afla în suflet. Cu el visam, nu cu lucrurile care ne înconjoara.
Spuneti-mi, domnule San, în cei 70 de ani de viata ati avut momente mai dificile, momente care ar fi putut sa va schimbe viata?
Hm! Am avut si asa ceva. Nu stiu daca ele mi-au schimbat viata. Poate ca nu, din moment ce sunt aici si nu am devenit extraterestru. Poate ca am trait ceea ce mi-a fost scris sa traiesc si nu altceva si nici altfel. (A tacut câteva zeci de secunde cu privirea fixata undeva înspre vârful copacilor) Mi-a fost tare greu când mi-a murit femeia. Nu stiam pe ce carare sa apuc. Cu ce sa-ncep ceva ce s-a terminat. Pâna la urma am început cu ce era mai simplu, mai prost si mai rau. Am început sa beau. Nu ma descurcam prea bine nici cu copiii. Spalat, mâncare, scoala, lectii, toate cele pe care le facea ea. Abia dupa ceva vreme am reusit sa-mi fac ordine în ograda. Am redus la minim beutura si am început sa citesc. Cred ca asta m-a salvat. Îmi împarteam viata între serviciu, copii si citit. Datorita cartilor, cred eu, mi-am cizelat caracterul.
Nu v-ati mai casatorit, de ce?
Acum pot sa raspund mai linistit la întrebarea asta. Timpul ce a trecut de atunci a facut ceea ce stie el mai bine. A închis ranile, le-a uns cu alifii, le-a cicatrizat. Nu stiu daca e bine sa umblam la ele. Mi-am iubit mult femeia. Dragostea pentru ea mi-a secat inima. Amor am facut în viata, dar de iubit nu am mai putut iubi nici o femeie. Pe de alta parte, nu vroiam ca pruncii mei sa sufere alaturi de o mama vitrega. Astazi, nu stiu daca am facut bine. Sunt tot mai convins ca am fost un las. Acum, copiii sunt la casele lor, cu familiile lor. Ne vedem la sfintele sarbatori, daca nu sunt cumva plecati din tara. Acasa, când deschid usa, nu am cui spune buna ziua. Nimeni nu ma-ntreaba de unde vin sau unde ma duc. Ce sa-ti mai spun?... Asta e viata. Tace. Îl privesc din profil. Pe obrazul proaspat barbierit, care nu tradeaza cei 70 de ani, se prelinge o bobita de roua. Nu îndraznesc sa-i mai pun alta întrebare. Tac împreuna cu el. Dupa câteva momente îsi scoate batista din buzunarul camasii. Azi e destul de cald, nu-i asa, ma întreaba, tamponându-si cu grija obrajii. Unde am ramas? A, da, la momentele alea... Am mai avut parte de asemenea momente, poate chiar mai critice, si anume iesirea la pensie. Dupa întocmirea dosarului am mai lucrat vreo trei luni. Trebuiau terminate niste lucrari pe care le-am început cu trupa mea. Au fost si ultimele de genul ala care s-au mai facut la uzina. Dupa aceea a început nebunia punerii pe butuci a uzinei. Cele trei luni au fost cântecul de lebada pentru mine. Mi-am dat seama ca a început începutul sfârsitului. Dupa lichidare, mai treceam din când în când pe acolo. Vedeam, însa, ca nu mai eram pentru colegi ceea ce am fost când lucram. Nu ma puteam obisnui deloc. Multi dintre colegi si chiar dintre sefi au crescut si s-au maturizat în meserie învatând câte ceva si de la mine. Acum nu mai aveau nevoie de mine, sau poate aveau, dar, în mândria lor, nu vroiau sa recunoasca. Asa ca m-au bagat pe linia moarta. Si ca meserias si ca om. Eram de-a dreptul disperat. Mult timp ma trezeam dimineata înainte de ora când ar fi trebuit sa merg la munca si nu stiam încotro sa ma-ndrept. Dar, vorba aceea, nu-i da, doamne, omului cât poate sa duca. Încet, încet si greu de tot, m-am obisnuit cu ideea ca nu mai sunt de folos celor care, atâtia ani, mi-au fost ca o familie. M-am resemnat, zicându-mi: Daca voi nu ma mai vreti, nici eu nu va mai vreau. Cred ca cel mai mare necaz pentru un om activ este sa i se ia dreptul la activitate. Multi dintre cei pe care îi vezi aici au suferit si mai sufera din pricina asta. Pentru asa ceva, nu este nimeni vinovat, asta e viata. Ne nastem, traim, chinuim, îmbatrânim si murim. N-ai pe cine da vina. Însa, despre felul cum îmbatrânim, se poate vorbi mult.
Regretati ca nu ati facut un anumit lucru în viata?
Este oare pe lumea asta vreun om care sa nu aiba nimic de regretat? Toti regretam câte ceva, mai ales dupa ce am trecut de o anumita vârsta. Pe mine, de exemplu, ma urmareste de multa vreme un gând. Faptul ca atunci când eram tânar si în putere îmi vizitam parintii foarte rar. Nu i-am întrebat niciodata daca au nevoie de ceva. Abia dupa moartea lor mi-am dat seama cât de las si de nemernic am fost fata de ei. Cred ca asa suntem cu totii. Nu stim sa pretuim la vremea cuvenita parintii, pe cei care ne-au fost aproape, la bine si mai ales la greu. Parintii fac întotdeauna sacrificii pentru pruncii lor. Pe multe dintre aceste sacrificii, copiii nu le vor afla niciodata. În ceea ce ma priveste, ce as putea sa mai îndrept acum? Este prea târziu si lampa pâlpâie tot mai des. Hai, mai Sane, intri, striga cineva de la banca alaturata. Grigore vrea sa plece sa-si scoata catelul la plimbare. Se ridica în picioare privindu-ma oarecum cu superioritate si blândete în acelasi timp. Cam asta e, domnule draga, cu viata asta. Ce mi se pare ciudat este ca pâna la urma toti sfârsim prin a gândi si vorbi într-un fel pe care nu-l mai întelege nimeni. Facem asta doar pentru a gasi în noi însine un sens la cele ce au trecut peste noi. Sa fi sanatos si nu uita ce mi-ai promis, zise, îndreptându-se catre cei care l-au strigat mai devreme.
Mai ramân câteva clipe pe banca privind la fetele lor brazdate de riduri. Pe fruntile lor, viata a avut grija sa-si lase amprentele trecerii. Sub fiecare cuta, parca, se ascunde o suferinta. În spatiul dintre ele, abia vizibila, o umbra de fericire trecatoare. Ma uit la fetele lor si ma gândesc la terasele pline de tineri. Multi dintre ei sunt "copii de bani gata". Nonsalanti, sfidatori, aroganti, cred ca tineretea e vesnica. Nu-i apasa grija zilei de mâine. Pentru ei, a-ti plati întretinerea la bloc, cablu, a-ti cumpara medicamentele, a te hrani, sunt notiuni care nu le provoaca dureri de cap. Nu vreau sa judec pe nimeni pentru ce face sau pentru ce nu face. Nu am intentia si nici puterea asta. Caut doar întelesul expresiei Simbioza. Realitatea înconjuratoare tine neaparat sa contrazica sensul dat de dictionar. Ma întreb totusi, daca l-as gasi, la ce mi-ar folosi?