Vineri, 5 august 2005. Vreme mohorâta. În barul Montana al domnului Nelu, zis si Grasul - unde subsemnatul îsi bea cu nedisimulata placere nessul zilnic - trancanim vrute si nevrute. Afara, Volvo-ul cu numar de Austria asteapta linistit îmbarcarea noastra. Dupa pupaturile de rigoare, ne luam ramas bun de la cei ce vor ramâne acasa. Ne urcam în masina - având grija sa trântim cu emfaza portierele - si pornim la drum. Directia: Austria. Statia terminus: Viena.
La iesirea din municipiul Petrosani, soseaua arata ca dupa un bombardament cu mortiere. Cum tacâmul trebuia sa fie complet, începe si ploaia. Pâna la Banita nimeni nu a rostit un cuvânt macar. La un moment dat, privesc din profil fata îmbujorata a austriacului (ginerele). Muschii maxilarului aveau o miscare ritmica. Se parea ca sparge alune între masele. Imediat dupa iesirea din Baru Mare, îl vad ca ridica ambele mâini de pe volan zicând: Ordinare, ordinare strasse, o, Zeus. Dupa care loveste cu putere volanul. A facut asta într-un mod atât de caraghios încât, neputându-ma stapâni, am izbucnit într-un râs sanatos si batându-l prieteneste pe umar i-am zis: Usor puiule, usor, ca nu ai vazut tot. Nu stiu ce o fi înteles. Chestia misto a fost ca a început sa râda si el. Schimba câteva cuvinte în germana cu fiica-mea si, zâmbind, îmi arunca peste umar: Merge, merge înainte. Ja? Ja, ja, înainte neamtule, înainte pâna la zidurile Berlinului îi raspund eu. Odata ce momentul psihologic a fost depasit, în masina, îsi face loc si voia buna. Facem glume, râdem, sfidând ploaia si starea execrabila a drumului. În felul acesta reusim sa parcurgem extraordinara distanta de 79 km. existenta între municipiul Petrosani si intersectia cu drumul european de la Simeria într-un timp record; o ora si 35 de minute.
Ne încadram prudent în traficul infernal al acestei artere, care demult trebuia sa figureze ca o autostrada. Pâna la bifurcatia de la iesirea din Deva mergem, cum se spune, bara la bara. Pe acest tronson, a încerca o depasire, înseamna sinucidere si crima. În sfârsit, lasam în urma si bifurcatia aceasta. Pe soseaua catre Arad circulatia este mai lejera si, desi ploua, s-ar parea ca totul este în ordine. Asa a si fost pâna înainte cu vreo zece kilometri de frontiera, când Volvo-ul a început sa faca figuri de armasar naravas. Ne târâm cumva pâna în vama. Primii care ne primesc cu rânjetul pe buze sunt drumarii. Constatam cu bucurie ca rovinieta, care atesta achitarea taxei de folosire a extraordinarelor sosele românesti, am uitat-o la Petrosani. Dupa spusele amabilei doamne, care ne explica cum sta tarasenia, avem doua variante: Sa ne întoarcem la Arad si sa o mai platim odata sau sa platim la domnia sa. Numai ca domnia sa nu are formularele necesare ca sa ne dea si chitanta. E în regula doamna; cât costa fara chitanta? întreb numai zâmbet. Cât costa si cu chitanta, adica 50 de euro, îmi raspunde binevoitoare doamna. V-ati prins cum devine chestia, nu-i asa, domnilor?
Pâna la urma, trecem si de politistul cu pasapoartele, trecem de vamesii români, trecem de toata lumea, de politistii unguri, de vamesii unguri, trecem dincolo de nervi, dupa care facem o pauza de tigara. Când sa pornim, masina face din nou figuri. Se ambaleaza în draci dar nu vrea sa se miste din loc. Îl pun pe austriac în dreapta si ma urc eu la volan. Reusesc sa o urnesc din loc. Ajung sa schimb a treia, dupa care îsi da drumul normal. Am parcurs 30 de kilometri si oprim la o benzinarie. Facem plinul si aruncam si un flacon de aditiv în rezervor, cu gândul ca benzina ungureasca si aditivul ne vor scuti de necazuri. Ei as, ti-ai gasit! Volvo-ul nu vrea sa dea semne ca ne-ar duce pâna la destinatie. În acel moment, meseriasul din mine începe sa se enerveze. Cobor de pe soclu niste sfinti ortodocsi, catolici si de alte religii si, saltând capota, încep sa ma dau scula pe bascula. Demufez fire, le curat, le suflu, desfac agrafe, coliere, tot ce se putea desface cu un briceag pe care îl aveam la noi. Îmi bag mâinile peste tot si mi le ard si înjur zdravan si austriacul nu stie ce zic. Si este mai bine sa nu stie ce zic ca sigur ar cauta alt mijloc de deplasare. La urma desfac furtunurile de alimentare. Suflu pe retur. Este în regula. Suflu pe tur. Nimic. Si suflu si trag aerul si tot asa si dintr-odata gura mi-se umple cu benzina si vorbele frumoase mi se opresc în gât. Basta. Asta e prea de tot. S-a umplut paharul, adica gura. Pun furtunurile înapoi pe stuturi si strâng colierele. Ma îndepartez vreo doi metri si fac pe gânditorul, dar mintea îmi era goala. Nu mai aveam nici o idee. Companionii se uitau întrebator la mine. Dupa câteva minute ma duc la masina si îi dau cheie. Porneste. Motorul începe sa se tureze singur. Am crezut ca va sari de pe tampoane. În câteva zeci de secunde începe sa-si revina aproape de mersul normal. Îmi dau importanta facându-ma ca mai mesteresc ceva la un surub anume. Dupa zece minute suntem din nou în trafic. Pentru a nu-mi crea, într-un mod necinstit imaginea de zmeu al zmeilor, încerc sa le explic celor din masina ca, de fapt, habar n-am ce a avut masina si ce i-am facut. Poate rugaciunile mele mai putin ortodoxe, poate ca odata cu înghititurile acelea de benzina am înghitit si raul care se cuibarise în rezervor sau mai stiu eu pe unde.
Dupa ce am intrat pe autostrada, gonim cu peste 160 la ora. Nu se simte nimic. Torsul motorului se aude-n surdina. Este placut. Odihnitor.
La ora doua si 15 minute parcam masina în apropierea imobilului cu numarul 24A de pe Millergasse, Viena.
Nu putem sa cunoastem si mai ales sa întelegem aceasta metropola moderna din centrul Europei fara a sti câte ceva despre istoria ei. Din documentarile facute, va pot spune ca pe locul actual al orasului Viena, în timpuri stravechi a fost construita o baza militara celtica. În apropierea ei, mult mai târziu, romanii au fondat o statie militara, pe care au numit-o Castrum Vindobona, cu scopul de a se apara contra germanilor. Însa, marile invazii ale barbarilor au distrus iremediabil aceasta asezare. Abia în anul 881, numele Wenia a fost mentionat în analele din Salzburg.
Documentul vorbea despre aceasta regiune ca fiind o zona militara de la frontierele Imperiului Carolingian. Mai târziu, în timpul Imperiului lui Othon, este folosita tot în scop defensiv împotriva ungurilor si a avarilor. Prima constitutie municipala a fost promulgata în Viena în anul 1115, în timpul domniilor Babenberger. Când ultimul domnitor al acestei dinastii moare în lupta împotriva ungurilor la 1246, posesiunile regale ale Babenbergilor, au fost cedate regelui german Rudolf de Habsburg. În felul acesta începe dinastia Habsburgilor care va dura timp de sase secole. Dupa respingerea în anul 1529 si 1683 a ofensivei otomane în Europa Centrala, Viena devine o capitala europeana. Modul de viata din epoca barocului si domnia avizata a Mariei Terezia (80 de ani) precum si a fiului sau, Iosif al II-lea, deschid o perioada de prosperitate fara egal. Arhitecti cu renume reusesc sa transforme considerabil aspectul orasului, prin construirea de biserici si palate somptuoase. Muzicieni precum Haydn, Mozart, Gluck, Beethoven si Schubert vor contribui la reputatia Vienei ca o capitala europeana a muzicii. Aceasta perioada a plenitudinii va fi însa oprita de invazia armatei lui Napoleon. În anul 1814, Congresul de la Viena reuneste cele mai importante personalitati politice ale vremii, punând bazele restructurarii Europei. Putin câte putin, receptiile si balurile se reiau, iar valsul vienez, care va deveni celebru, se restabileste în societate. În epoca Biedermeier, contrastul dintre burghezia înstarita si poporul saracit se accentueaza, ceea ce va conduce la declansarea revolutiei de la 1848. Împaratul Ferdinand abdica, urmându-i la tron Franz Josef, în vârsta de numai 18 ani. Perioada de 68 de ani, cât a durat domnia sa, este caracterizata prin evenimente culturale deosebite. Pictura si literatura ating apogeul. Scoala vieneza de medicina, prin reprezentantii ei, va revolutiona medicina secoulului al XIX-lea. Siegmund Freud va pune bazele psihanalizei. În acelasi timp, cafenelele devin locul de întâlnire pentru cei care iubeau literatura. Jugendstil - Arta Noua - va trasforma considerabil Viena.
La saizeci de ani de la distrugerile suferite în timpul celui de al doilea razboi mondial, Viena a devenit un oras care se remarca de departe. Desi, la început, capitala unui mare imperiu, Viena este acum capitala unei tari nu foarte mari, Austria. Ea si-a pastrat, însa, importanta pe care o detinea în dialogul dintre Est si Vest, precum si statutul sau în relatiile internationale. Viena este, începând cu 1979, cel de-al treilea sediu ONU.
Principalele caracteristici ale Vienei recunoscute mondial sunt: Schonbrunn, Belvedere, muzeele sale, orchestra filarmonica din Viena, Opera, concertul de anul nou, saptamânile Festivalului de la Viena, Scoala de echitatie spaniola, prajiturile cu ciocolata si patiseriile sale. Cu toate acestea, sunt niste caracteristici care abia reflecta adevaratul caracter original al Vienei, care pastreaza o traditie vibranta, dar caruia nu îi lipseste, în acelasi timp, dorinta de inovatie. Daca ar fi sa descriem un vienez tipic, am putea spune despre el ca este indulgent si fermecator. Se pastreaza chiar o legenda, potrivit careia unul dintre locuitorii Vienei ar fi spus, atunci când i s-a cerut sa se autodescrie, ca încearca sa traiasca întotdeauna cu umor, înfruntând soarta prin cel mai simplu mod: cu paharul de vin în mâna. Chiar daca, pâna la urma, fiecare vienez se percepe în mod diferit, toti au, totusi, un lucru în comun: apetenta pentru original si pentru fenomenal. Pentru a ajunge la aceasta, vienezul prefera sa critice numai ceea ce iubeste si apreciaza, refuzând categoric ceea ce se înscrie în sfera banalului.
În primul rând, Catedrala Stephansdom, mai pe româneste Sf. Stefan, simbolul orasului Viena. Aceasta a fost fondata de catre ducele Henric al II-lea pe locul unei vechi bazilici romane. În anul 1258 cladirea este distrusa de un incendiu si va fi înlocuita cu un alt edificiu în stil roman, din constructia careia se mai pastreaza si azi arcul roman. În anul 1359, la sapte aprilie, ducele Rudolf al IV-lea pune piatra de temelie a viitoarei catredale în stil gotic. În timpul ultimilor zile ale celui de al doilea razboi mondial, fatada gotica este distrusa. Cu pretul unor mari eforturi, în zilele noastre s-a reusit reamenajarea ei. Opera Nationala a Curtii. Este primul edificiu construit pe Ringstresse. Ceremonia de inaugurare a avut loc la 15 mai 1869 si a fost marcata prin reprezentatia Don Juan de Mozart. La 12 martie 1945, o bomba, plasata aici, va distruge în întregime cladirea. Constructia noii cladiri va dura zece ani. La 5 noiembrie1955, redeschiderea salonului de opera este celebrata prin reprezentatia Fidelio de Beethoven. O data pe an, în februarie, opera devine locul de întâlnire al înaltei societati vieneze. Portile ei se deschid pentru balul operei. Muzeul de Istorie Naturala si Muzeul de Arte Frumoase, care încadreaza Piata Maria Terezia, au fost construite între anii 1872 si 1881. În holul Muzeului de Istorie Naturala, pictura tavanului, realizata de Hans Canon, ilustreaza în maniera impresionista ciclul vietii. Printre altele se mai afla aici renumita colectie de meteoriti precum si celebra statuie Venus din Willensdorf, zeita a fertilitatii, datând din anii 15.000 î.Hr.
Muzeul de Arte Frumoase beneficiaza de una dintre cele mai importante galerii din lume, precum si de o colectie variata de sculpturi si arta decorativa. Vasta colectie de tablouri cuprinde exemplare din Titian, Tintoret, Caravaggio, Rafael, Rubens, Rembrandt, van Dyck, Durer si Pieter Breugel. Pentru a realiza un tur complet al acestei colectii este necesara parcurgerea a patru kilometri.
Construit între anii 1873 si 1883 în stilul gotic antic, Parlamentul va fi locul unde se reunea, pâna în 1918, Consiliul Imperiului Austro-Ungar. Astazi, Parlamentul a devenit sediul Consiliului National. Cea mai veche forma de învatamânt în limba germana, Universitatea din Viena a fost construita tot între anii 1873 si 1883. Burgtheater sau Teatrul Castelului a fost construit în 1888. Teatrul National al Curtii, fondat în 1776, de Joseph al II-lea si rebotezat în 1821 Teatrul Curtii Imperiale, se va instala în aceasta cladire, unde va obtine o reputatie mondiala. Palatul Imperial Hofburg ramâne, prin maretia sa, marturia puterii si bogatiei detinute de Austria în trecut. Este simbolul dinastiei de Habsburg. În zilele noastre, palatul serveste ca sediu pentru presedintie adapostind, totodata, Muzeul de Etnologie, tezaurul imperial, Biblioteca Nationala si dispune de sali rezervate conferintelor internationale.
De mare importanta pentru Viena este si faptul ca a devenit în anul 1979 al treilea sediu al Natiunilor Unite, dupa New York si Geneva. Centrul International de la Viena, o constructie impresionanta din sticla si beton armat, a fost construit între 1973-1979, dupa planurile arhitecturale ale lui Johann Staber. Pentru acesta au lucrat 3800 de angajati ai ONU din mai mult de o suta de tari diferite. Dupa obtinerea independentei sale, Austria devine membra a ONU în 1955. Din 1957, la Viena va functiona sediul principal al AIEA (Agentia Internationala pentru Energie Atomica) si sediul ONUDI (Organizatia Natiunilor Unite pentru Departamentul Industrial).
Daca ati vizitat toate cele amintite mai sus si mai aveti bani si timp cautati strada Mariahilfer innere, adica partea interioara cuprinsa în cel de al doilea inel ce înconjoara centrul Vienei. Se întinde de la Westbanhof (Gara de Vest) pâna la Museumus Quartier (Cartierul Muzeelor). Ei bine, pe aceasta strada, se afla cele mai renumite magazine din Viena. Te copleseste marimea lor. Benzi rulante, ascensoare ori scari normale poarta pe ele o mare de oameni. În fata unei vitrine imense astept sa iasa sotia din magazin. Astept si privesc. Lumini policrome se succed la intervale de secunde. Panouri uriase cu reclame pentru masini, ciocolata, lapte si alte 1001 de obiecte si subiecte. Te încânta, valahule, si te oboseste totodata acest spectacol menit, parca, a scoate în evidenta progresul si bunastarea. Te oboseste, pentru ca uneori, unul din termenii comparatiei lipseste. Îl cauti prin memoria ta ravasita si nu-l gasesti. Nu exista. Trebuie sa-l inventezi. Stai, valahule, în fata vitrinei cu o mie de ceasuri încremenite. Stai si privesti speriat acest furnicar eteroclit. Europeni si asiatici, negri si copii si tineri cu frizuri desuchiate, inele plantate-n sprâncene, în urechi, nas buze, buric si în alte zone si organe care nu se vad, batrâni paralitici în carucioare actionate electric, câini în lesa, pisici în sacose, pasari în colivii, o curgere dezordonata de fiinte si lucruri trece pe lânga tine, trece prin tine, valahule, si nimeni nu te observa, umbra transparenta precum cersetorul din colt. Nici pe el nu-l vede nimeni.
Oh, metropola devoratoare, frumusete artificiala, un Dumnezeu de plastic te vegheaza.
Va rog sa nu bagati prea mult în seama cele notate mai sus. Este felul meu defectuos de a privi oglinzile. Iar daca portofelul vi s-a subtiat si ati terminat cu magazinele puteti sa va odihniti pe o banca într-unul din minunatele parcuri vieneze. Se spune ca Viena este unul dintre marile orase europene cu aerul cel mai putin poluat. Iar daca v-ati odihnit destul, cautati cartierul Vilelor. Acest cartier este situat la marginea dinspre sud a unui parc imens. Dupa ce veti fi urcat panta de aproape un kilometru si o înclinatie de aproximativ saptesprezece grade, la coborâre, pe partea opusa, veti descoperi, cu siguranta, vila unde din 1932 pâna în 1935, a locuit poetul, filosoful si diplomatul Lucian Blaga. Si daca nici asta nu v-a ajuns, cautati Cartierul Cramelor. Aici veti putea servi bucate originale si va veti putea îmbata cu vinuri la fel de originale, de o calitate si o aroma dumnezeiasca. Iar daca nu v-ati îmbatat destul si va mai tin picioarele, urmati drumul serpuitor si urcati la vreo 600 de metri altitudine, unde de pe terasele unui splendid restaurant va veti bucura ochii si sufletul, admirând panorama Vienei si va veti putea lua ramas bun de la cetatenii acestui oras. Asa cum de altfel a facut si subsemnatul în ziua de duminica, 21 august, 2005.
La întoarcerea în tara, în acceleratul care face legatura dintre Viena si Sofia, facem cunostinta cu domnul Limba. Care domn Limba vorbeste foarte mult. Asa am aflat ca dumnealui a fost de mai multe ori în Austria, ca neamurile lui din orasul Linz au un magazin în care se gasesc de toate. Privesc la rafturile pentru bagaje. Tixite. Îl întreb: Sunt toate ale dumneavoastra? Da, sigur, îmi raspunde foarte repede domnul Limba. De fiecare data fac asa. Am si eu un magazin în orasul meu. De aici le iau pe de-a moaca si în magazinul meu le dau pe un pret foarte bun. Românii e prosti domnule, nu stie cum se face afacerile. Ascultându-l, urechile începeau sa-mi vâjâie. Vroiam sa ies din compartiment, însa domnul Limba tocmai se lanseaza în niste comparatii care mai de care mai traznite. Din comparatiile sale savante, am dedus ca poporul român este un popor de rahati, ca el, Limba Niculai, care stie a bolborosi nemteste si care a fost de mai multe ori în Austria, la Linz, e tatal desteptilor.
Desi banuiam raspunsul, îl întreb, mai mult pentru a-i mai tempera elanul denigrator:
Ati vizitat manastirile din Moldova, nu-i asa? Omul meu nu se încurca în raspunsuri academice, îmi spune franc: Nu domnule, ce sa vaz acolo? Iaca niste ziduri vechi!
Dar despre Catedrala Sf. Stefan din Viena ce spuneti? îl chestionez eu mai departe. Nu v-a impresionat interiorul ei? Ei, bravo natiune, pai cum sa nu ma impresioneze, domnule, ca e mare rau. Nu am fost înauntru ca mi s-a parut prea scump intrarea. Oricum nu se poate compara cu bisericutele din Moldova. Ies pe culoar. Îmi aprind o tigara si încerc sa-l ignor pe domnul Limba. Încerc sa ma analizez. Caut explicatii pentru aceste lumi paralele. Nu pot decât sa recunosc ca discrepantele socio-economice sunt evidente. Ca ele ne întristeaza, ne dor. Suferim pentru asta. Vorbesc despre majoritatea românilor nu despre cloaca din vârful piramidei. Tânjim dupa nivelul de trai al occidentalilor. Disponibilizatul de la E.M. Livezeni sau de aiurea nu va putea face mare lucru pentru a atinge acest nivel. Stim cu totii de unde se împute pestele. Asta nu ma va determina, pentru nimic în lume, sa-mi bag mâinile în rahat si dupa aceea sa dau cu ele pe fata. A privi prin unghiul fals al comparativismului lipsit de pertinenta, a nu cunoaste în profunzime termeni comparatori, a te autodenigra denigrându-ti semenii, adica neamul, mi se pare o lipsa crasa de educatie si bun simt. Un mod pagubos de a privi lucrurile. Pagubos pentru natia aceasta oropsita.
Prea oropsita...