Nu vom încerca sa evidentiem realizarile "Iepocii de aur", însa ne roade gândul de a descifra nebanuitele impulsuri care-i îndemnau pe niste oameni tineri sa faca "munca voluntara" pe santierele tarii, sub luminoasa aureola a tovarasului Stalin. Si acum, cine parcurge Defileul Jiului, poate citi (daca stie!) încrustat în stânca, un înscris P.M.R.-1948. Este poate, un semn al trecerii (sau al întrecerii?) socialiste, comuniste, cominterniste s.a.m.d., care, volens-nolens, ne-a însotit istoria.
O spunem cu sinceritate, din capul locului, nu suntem adeptii sau nostalgicii unei ideologii sau al unui sistem care a facut sute de mii, poate milioane de victime, care, aproape o jumatate de secol, prin camarilele sale, au înspaimântat si batjocorit aceasta natiune. Vrem sa vorbim despre cei neînsemnati, despre talpa societatii, acei oameni care, cu palmele lor, au construit tunelele defileului Bumbesti-Livezeni, Salva-Viseu, Bicazul si altele, acei oameni care au construit casele în care locuim si pe care istoria nu-i consemneaza niciunde.
De ce nu ne miram ca-n fiecare oras din Valea Jiului avem câte un cartier înaltat de acei oameni? De ce ne plângem ca un apartament în cartierul Carpati (fost Dimitrov) costa de doua ori mai mult, decât în P-ta Victoriei? Vor fi facut acei oameni lucruri mai durabile decât noi? Cu cine le-au facut? Am facut noi pentru noi lucruri mai durabile decât ei? Daca nu, de ce nu? La Uricani, la Lupeni, la Vulcan, chiar si la Aninoasa, nu mai vorbim de Petrosani, la Petrila (cartier 7 Noiembrie), ba si la Lonea stau marturie constructiile ridicate de SOVROM CARBUNE. De ce sa zicem despre ce e ca nu e, când e...
Iata de ce, coborând cu gândul în negura istoriei, încercam sa aducem în constiinta publica întâmplari, ctitorii (pe cine enerveaza acest termen?) si mai ales - oameni care au trait acele fapte de viata cu dramele lor. Drame nascatoare de istorie. Cititi si - întelegându-ne - poate veti întelege demersul nostru!
Se numeste Ion Stefanescu si are 82 de ani. De bastina, craiovean, de profesie mecanic de locomotiva. A lucrat la început la tunelele defileului. Între timp s-a calificat si la 25 de ani, în toamna anului 1948, a fost mecanicul care la bordul locomotivei de 150.000 c.p. cu numarul 1000 059 a strabatut pentru prima data defileul Vaii Jiului, prin lucrarea care a ramas în istorie ca realizare a epocii aceleia - Bumbesti - Livezeni. De atunci si pâna la iesirea la pensie, a condus prin defileu, si nu numai, mii si mii de trenuri, atât de marfa cât si de calatori. A condus toate tipurile de locomotive. La cei 82 de ani, este un om sprinten, vioi, cu o memorie vie, în care pastreaza nealterate, imagini si întâmplari din perioada tineretii sale. Îsi aduce aminte cu emotie de festivitatile de inaugurare a defileului. Era lume foarte multa. Oameni cocotati în copaci, pe stînci, pe marginea caii ferate, acolo unde locul permitea. Placarde cu lozinci, steaguri, flori si oameni începând de le podul de la Livezeni si pâna la podul de la intrarea în Sadu. Nu va pot spune în cuvinte ce am simtit în ziua aceea cînd am condus pentru prima data locomotiva 1000 059 prin defileu.Vreau sa va spun însa, ca lucrul la defileu nu a fost o distractie. S-a muncit foarte mult, zi lumina, în conditii vitrege ceea ce a dus si la pierderi de multe vieti omenesti. Muntele nu s-a lasat pâna nu si-a primit partea sa de ofranda. Astazi putini ne mai aducem aminte de cei care au cazut la datorie. Pâna si cei care înca mai traim suntem dati uitarii. Intentionat sau nu, Dumnezeu mai stie. Un lucru e sigur totusi. De aceasta lucrare au beneficiat cei ce au venit dupa noi si vor beneficia si altii atât cât va dura acest pamânt.
Domnul Stefanescu este un mare pasionat de arta fotografica. Este membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din România, membru fondator al Montan Club "Floarea Reginei" Valea Jiului. În decursul vietii a realizat mii de fotografii si diapozitive. A participat la numeroase expozitii unde stradaniile i-au fost recunoscute prin premii si diplome. Acest hobby, destul de costisitor, l-a determinat sa parcurga pe jos distanta de la izvoarele Jiurilor pâna la Sadu, imortalizând pe pelicula imagini deosebit de valoroase pentru aceasta zona. Am strabatut tara în lung si-n lat, ne spune domnia sa, si va pot spune, fara a gresi, ca defileul Jiului este cel mai frumos si mai spectaculos loc pe care l-am vazut. Poate si de aceea nu ma pot desparti de aceasta zona în ciuda greutatilor si a numeroaselor necazuri care în ultimi ani s-au abatut peste Valea Jiului.
Domnul Dr. ing. Valeriu Stanciu este un alt veteran al Brigazilor Tineretului de la Bumbesti - Livezeni. Domnia sa, ne povesteste ca a venit în regiunea Hunedoara cu "trenul foamei" de pe meleagurile Brailei. A lucrat doi ani la Uzinele de Fier din Hunedoara. Când a fost întrebat daca vrea sa faca parte din Brigazile Tineretului, care la acea vreme lucrau la defileul Bumbesti-Livezeni, a raspuns fara ezitare. Nu stiam ce ma astepta acolo. Am fost repartizat la brigada Gheorghe Apostol. Aici am învatat ce înseamna munca bruta. Aceasta învatatura mi-a fost de folos în viata, deoarece, prin natura functiilor pe care le-am avut la minele din Vale, am stiut sa apreciez si sa respect cum se cuvine munca celor din subteran. A fost o scoala aspra, dura. Se muncea enorm, de dimineata pâna seara. Se muncea pentru mâncare, pentru o pereche de bocanci, un costum de salopeta si celebra pufoaica. Asta era salariul, dar, va spun sincer, nu-mi aduc aminte ca cineva sa fi fost nemultumit.
L-am întrebat pe domnul Stanciu daca acea abnegatie si daruire, despre care se vorbea în cântecele vremii, erau adevarate, sincere, pornite din suflet si nu dintr-un anume fel de constrângere. În cea mai mare parte, da, erau sincere. Vezi dumneata, tineretul din vremea aceea avea altfel de standarde. Razboiul, foametea, schimbarea de regim politic, toate astea ne-au marcat constiintele. Au sadit în noi un adevarat cult pentru munca, asa cum poate numai la nemti se mai gasea. Eram niste tineri entuziasti, dar naivi. Credeam atunci ca vom schimba lumea din temelie. Astazi, la anii care îi am, îmi dau tot mai mult seama ca, de fapt, totul a fost o mare iluzie, o Fata Morgana într-un desert. La fel cum vor constata, probabil, mai târziu, si cei ce cu piepturile goale în '89 au scapat de gloantele ucigase. Lumea nu se schimba când si cum vrem noi, indiferent de regimurile politice care se succed într-un timp oarecare. Lumea se va schimba, poate, doar atunci când, modul, conceptia noastra despre gândire si viata se vor schimba radical.
Va las pe dumneavoastra sa va gânditi la cele spuse de domnul Stanciu. Reporterul vrea doar sa aminteasca (celor care probabil au uitat) ca acei tineri din vremile trecute, au fost si sunt parintii nostri, bunicii nostri, strabunicii nostri. Multi dintre ei au plecat la cele vesnice. Pâna când îi va judeca altcineva pentru greselile lor. Unii dintre ei mai traiesc si constata, acum, la senectute, ca tot ceea ce au facut pentru copii lor, pentru natia aceasta, nu le usureaza si nu le îndulceste batrânetile. Vor muri, probabil, împacati cu gândul sacrificiului inutil. Pentru ca oropsiti s-au nascut si oropsiti vor pleca din lumea aceasta.