Daca am lua la rānd exploatarile miniere din Valea Jiului, am putea ajunge la o concluzie surprinzatoare īn ceea ce priveste predarea stafetei profesionale generatiei ce vine din urma. Am stat de vorba cu mai multi sefi de brigada de la minele Livezeni, Petrila, Lonea, si am constatat ca majoritatea lor sunt oameni tineri, biologic vorbind, dar de o maturitate profesionala exemplara. Si, credeti-ma, nu spun vorbe goale. Cānd si cum au putut asimila acesti oameni tainele meseriei de miner? Īn aparenta, pare un mister. Cunoscāndu-i īnsa, īti poti da lesne seama de ascensiunea lor profesionala. Seriozitatea lor, perseverenta, abnegatia si, de ce sa n-o spunem, dragostea pentru meseria aleasa, dar si simtul acut al responsabilitatii, au facut din acesti oameni, foarte buni conducatori īn subteranele Vaii Jiului.
La mina Petrila am stat de vorba cu seful de brigada Marius Ionica, un doljean din Dobrotesti (aproape de Dabuleni). Fain barbat acest Marius. Bine cladit, cu o mustata ca pana corbului, cu ochii negri, sclipitori, īn care poti ghici o severitate bine temperata. S-a nascut la 2 septembrie 1966. A absolvit 8 clase īn comuna Dobrotesti, dupa care - Liceul energetic din Craiova. Īn anul 1982, la nici 17 ani, se angajeaza la mina Petrila, la suprafata. Cānd a īmplinit 18 ani intra īn subteran la vestita brigada a lui Buta Ion din cadrul sectorului III, unde da carbune si la ora actuala. La 21 de ani este numit sef de schimb. La 22 de ani se casatoreste cu d-na Leta. Viata īsi urmeaza cursul ei firesc. Īn familia Ionica vin pe lume doua fetite. La ora actuala, Alice este eleva la liceul M. Eminescu din Petrosani, iar Beatrice este eleva la Scoala generala nr. 6 din Petrila. Īn anul 1997, la 31 de ani, ajunge sef de brigada. Din acelasi an, face parte si din echipa de salvatori a minei Petrila. Aceasta este, pe scurt, fisa personala a brigadierului Ionica Marius de la sectorul III E.M. Petrila.
De cānd am intrat īn subteran, am lucrat numai la brigazi de mare productivitate, īmi marturiseste Marius. Īmi place sa fiu cāt mai aproape de zacamānt. Sa-i simt, cum se zice, mirosul, caldura. Lucrarile auxiliare, care au si ele importanta lor, de necontestat, nu m-au prea atras. Aproape de frontul de carbune īti poti testa mai bine calitatile fizice si chiar pe cele psihice.
Brigada lui Marius Ionica numara 45 de ortaci. A preluat abatajul cu banc subminat nr. 433, cu o linie de front de 42 m.l., sub orizontul 150, īn luna august 2004. De la aceasta data, brigada, printr-o buna si eficienta coordonare a muncii de catre brigadier si sefii de schimb, Badea Vasile, Coltisor Constantin, Dascalescu Zaharia si Popa Vasile, a reusit sa scoata vreo 66.724 tone de carbune. O medie lunara de peste 5.100 tone. Cea mai mare productie s-a realizat īn luna ianuarie 2005 adica, 6.263 tone - cu o productivitate a muncii 8,86 tone pe post.
Īl īntreb pe brigadier īn ce consta secretul acestor realizari? Care sunt relatiile dintre el si ortacii sai, dintre el si conducerea minei si a sindicatului?
Nu e mare secret. De fapt, chiar nu este nici un secret. Trebuie sa stii cum sa te faci ascultat. Sa fi cāt mai apropiat de oamenii cu care lucrezi. Sa stii cum si cānd sa le ceri sa faca un anumit lucru. Si mai ales sa te faci īnteles de catre toti. Va spun cu toata sinceritatea, productia realizata de brigada noastra, se datoreaza īn primul rānd pregatirii oamenilor, a seriozitatii si daruirii lor īn munca pe care o fac si mai putin din cauza dotarii materiale. Uneori aprovizionarea cu materiale si piese de schimb este deficitara. Piesele de schimb sunt de proasta calitate. S-ar parea ca aspectele acestea se cunosc si dincolo de portile minei, pe la companie, pe la minister. Rezolvarea lor, īnsa, este mereu amānata.
Era mai bine īnainte de '89?
Nu spun ca era mai bine. Pot spune īnsa cu certitudine ca aprovozionarea cu materiale si piese de schimb, atunci, avea un oarecare ritm. Rar se īntāmpla sa nu fi avut ce ne trebuia la front.
Nu-mi spućsi nimic despre relatiile cu sefii!
Pai ce sa-ti spun? Cu dl. ing. Cristea Nicolae, desi este nou ca sef de sector, ma īnteleg foarte bine. La fel si cu domnul ing. Jujean Constantin, directorul minei. De altfel, cu dl. ing. Jujean am lucrat, am colaborat mult si la salvare. Pot sa va spun ca amāndoi sunt buni profesionisti. Oameni care stiu ce vor. Care stiu cānd, cum si ce sa ceara oamenilor. Atunci cānd lucrezi cu profesionisti se gasesc mai usor si mai repede solutii la rezolvarea problemelor. Relatii foarte bune am si cu liderul de sindicat, dl. Temneanu. Nu a fost nici o problema legata de munca brigazii pe care sa nu o rezolve atāt cāt i-a stat īn putere si a tinut de natura functiei sale.
Nu cumva vrei sa te pui bine cu sefii?
Nu. Pentru ca nu am de ce. Asta este adevarul. Pe bune. Īntrebati si pe altii.
L-am rugat pe brigadierul Ionica sa-mi povesteasca un episod mai deosebit din viata sa de miner.
Daca ma gāndesc bine, fiecare ora petrecuta īn mina este deosebita de cea de la lumina zilei. Īn abataj, oricānd se poate īntāmpla ceva neprevazut. Am participat si eu alaturi de alti salvatori la īnlaturarea efectelor produse la explozia de la mina Vulcan din 6 august 2001. Ce am trait si am vazut acolo, pot spune ca, m-au marcat multa vreme. Conditiile foarte grele de lucru, concentratia mare de metan, zona īndepartata fata de aerul curat si respirabil erau niste factori de mare risc. Dar, cel mai dureros si mai socant a fost, aducerea la suprafata a cadavrelor. Trupurile arse si sfārtecate de explozie, pe care le īnveleam īn paturi, trebuiau scoase la ziua printre armaturile contorsionate si galerii obturate. Atunci actionam sub impulsul momentului, cu gāndul ca poate vom reusi sa mai salvam vreun nefericit. Acum, ma gāndesc ca acestea nu ar trebui povestite. Amintiri de genul asta pot deschide rani de-abia cicatrizate. Si nu e bine. Nici pentru cei ce le-au vazut si trait, nici pentru cei ce au suferit si mai sufera de pe urma pierderii celor dragi. Dar ce putem face? Asta e viata. Din cānd īn cānd, din pacate, mina īsi cere jertfele fara a tine cont de dorintele oamenilor.
Dupa acele momente nu te-ai gāndit sa te disponibilizezi?
Īn 1997 cānd au īnceput primele disponibilizari, alea cu celebra Ordonanta 22, eu am ajuns sef de brigada. Nici atunci, nici mai tārziu, nu mi-a trecut prin cap idei din astea "geniale". Poate unora li se pare o gogorita, dar mie chiar īmi place cea ce lucrez. Mina mi-a intrat īn sānge. Nu stiu daca as putea sa lucrez altceva, altundeva. Pe bune.
L-am īntrebat pe brigadierul Ionica, ce le-ar spune parlamentarilor, liderilor de sindicat, ortacilor sai.
Da. As vrea sa le spun parlamentarilor nostri sa lase la o parte certurile pe interese personale si sa elaboreze legi care sa duca la cresterea nivelului de trai al populatiei. Iar liderilor de sindicat - mai multa perspicacitate īn negocierile cu administratia. Ortacilor mei, de la Petrila si din toata Valea, multa sanatate si Noroc Bun!
Ma despart de brigadierul Ionica, cu sentimentul ca am īntālnit, īntr-adevar, un om adevarat, poate o raritate īn suprafata de tranzitie a acestei lumi. Dar si cu certitudinea ca va mai trebui sa-l īntālnesc. Sa mai sapam īn zacamāntul experientelor sale trecute sau prezente din minerit. De la asemenea oameni, hotarāti si verticali, sunt sigur ca si parlamentarii ar avea cāte ceva de īnvatat. Bineīnteles, daca acestia s-ar "coborī", nu doar īn campaniile electorale, sub orizontul 150 al E.M. Petrila. Dar pentru asta trebuie sa fii barbat...