Pentru majoritatea celor trecuti pe linia moarta adica iesiti (intrati) la pensie, aceasta manevra înseamna intrarea într-o categorie cenusie, trista.
Desi au fost cineva la viata lor, batrânetea le da o alta aura: lipsita de culoare, ponosita, fara speranta. Si asta nu neaparat din lipsuri materiale, cât mai ales, din cauza fricii si al dezinteresului fata de propria persoana.
Cu toate acestea, sunt si pensionari capabili, care gasesc solutii pentru a se adapta într-o lume, care (zice-se) nu mai are nevoie de ei. Pe acestia, atâta timp cât se pot misca, nu-i va parasi dorinta si spiritul de a ramâne utili familiei, societatii. Ei ramân în continuare niste contribuabili activi.
Cei care locuiesc în municipiul Petrosani (si nu numai), stiu despre faima cartierului Aeroport. Partea sudica a acestuia este cunoscuta, în folclorul local, sub numele de Serparie. Aici locuiesc majoritatea celor care lucreaza la mina Livezeni, dar si o parte dintre cei care lucreaza la minele Lonea, Petrila, Vulcan si chiar Lupeni.
Ei bine, la capatul Aeroportului, în apropierea statiei terminus, cum vii dinspre centrul municipiului, am cunoscut un pensionar mai putin oropsit.
În turnul nr. 46 de pe strada Aviatorilor, unde se afla si oficiul postal Petrosani 2, la scara 1, etajul 9, locuieste pensionarul Teodor Berintan. Privindu-l de la distanta, îti poti spune în gând: Iata un om care peste 8-10 ani va fi un tânar pensionar. Cam asa arata domnul Berintan la cei 60 de ani care îi va împlini peste câteva luni.
S-a nascut în judetul Mures, în localitatea Mosuni, în luna noiembrie 1946. Este fiul cel mic (din cei zece copii) ai lui Raveca si Constantin Berintan. În 1957, în urma decesului tatalui sau si la chemarea celor trei frati, care lucrau la mina Lonea, se muta împreuna cu mama sa în Valea Jiului, la Lonea. Aici îsi termina studiile elementare, dupa care, urmeaza cursurile scolii profesionale de trei ani la Lupeni, calificându-se în meseria de forjor. Având reale aptitudini pentru box, practica acest sport, în paralel cu celelalte activitati. Face primul sut în subteran la mina Petrila ca lacatus la puturi, în 1968. Urmeaza cursurile serale la liceul industrial pe care le termina în 1973. Tot în aceasta perioada, în urma rezultatelor si a aprecierilor pe linie sportiva, este trimis la o scoala de antrenori de box la Bucuresti. Activeaza o perioada ca antrenor de box la Scoala Sportiva din Resita, unde scoate pe banda doi campioni nationali, doi vicecampioni si un medaliat cu bronz. Dorul de cei dragi îl determina sa revina în Vale. În 1978 activeaza la mina Vulcan. Aici încearca sa puna pe picioare o echipa de box competitiva. Autoritatile vremii însa nu-l sprijina. Atunci revine la mina Petrila. Se încadreaza ca lacatus subteran la sectorul V productie. Urmeaza, apoi, cursurile de calificare în meseria de miner si dupa un timp ajunge salvator
Fiind însa o fire neastâmparata, în 1980 se înscrie la Facultatea de Mine Petrosani, cursuri de subingineri mineri. În 1984, cu diploma de subinginer miner în regula, este încadrat ca atare la mina Petrila, unde, lucreaza pâna 1989 când se transfera la mina Dîlja în cadrul sectorului II - productie. Aici, la propunerea directorului de atunci, ing. Carol Schreter (actualul primar), pune bazele unei echipe de box, obtinând rezultate notabile prin sportivii Sergiu Roman, triplu medaliat national si, Matei Emilian Ion, care a tinut piept cu brio chiar marelui Doroftei. Însa, lipsa resurselor financiare stopeaza prematur ascensiunea sportivilor si antrenorului.
Teodor Berintan este pensionat în anul 1996.
Aceasta este fisa postului pensionarului Berintan, din cartierul petrosanean - Aeroport. Lunga cât o fila de poveste. Dar reala.
- Va vad asa sigur pe dumneavoastra, încrezator în propriile forte. Spuneti-mi, în viata profesionala, sportiva, de familie, chiar nu ati avut nici un moment neplacut, care sa va fi marcat în vreun fel viata?
- Am avut, am avut unul chiar neplacut, care putea sa-mi schimbe radical viata si care m-a urmarit multa vreme. În 1988 s-a petrcut un accident mortal pe schimbul meu la mina Petrila. Cum în astfel de cazuri nefericite, se cauta un vinovat, conducerea din acea vreme a vrut sa ma faca pe mine tap ispasitor, desi, eram nevinovat. Însa, procuratura, facând cercetarile de rigoare, mi-a dat dreptate. Discutând cu câtiva colegi acest aspect si altele legate de o serie de nereguli existente la mina Petrila în acea vreme, unul dintre ei (probabil cel ce era de serviciu cu turnatul) m-a dat în gât, cum se spune, la secretarul de partid si la director. De atunci, lentila vizorului a fost tot pe mine. Pâna la urma, la sugestia unui frate mai mare, care era sef de sector la Dâlja, m-am transferat acolo. Nedreptatea asta m-a urmarit multa vreme. As fi vrut sa-mi închei cariera la mina unde am facut primul sut. Dar n-a fost sa fie asa.
- Cum va simtiti ca pensionar? Credeti ca sunteti un om marginalizat, inutil?
- Ce întrebare! Ma simt minunat. Nu sunt un om care sa stea locului. În '96 când m-au pensiont, am investit niste bani si am deschis un bar si un atelier de reparatii încaltaminte. Ceva vreme lucrurile au mers bine. Aveam si eu si sotia de lucru. Dar, celebra ordonanta, cu disponibilizarile din '97, a rasturnat socotelile. Încet dar sigur vânzarile au scazut. Comenzile pentru atelier la fel. Pâna la urma, am renuntat la acest fel de afaceri. Am investit alti bani, în masina,autorizatii, aprobari si parafari si acum fac taximetrie. Nu iasa nu stiu cât dar sunt în rândul oamenilor vii. Nu stiu cum vine asta sa fi marginalizat. Desfasor aceasta activitate care ma tine în priza si pentru care platesc statului impozit si taxe. Nicidecum nu ma simt inutil. Cred ca statul oricând are nevoie de un contribuabil în plus. De un "fraier" în plus...
- Nu v-ati gândit ca luati locul unuia mai tânar, fara loc de munca?
- Nu cred ca iau locul cuiva. Mai de graba cred ca este loc destul pentru toti cei ce vor sa munceasca în tara asta. Lasând la o parte lipsa locurilor de munca în Vale, înainte de toate, trebuie sa si vrei sa faci ceva. Adica sa muncesti.
- Cum stati cu politica?
- Nu am facut si nu voi face în veci politica. Este cea mai mare mizerie si porcarie, politica asta. Mai ales când e facuta de hoti si de mincinosi. Toti politicienii sunt numai miere înainte de alegeri. Dupa ce te-au fraierit cu votul, uita tot ce au zis. Ducerea cu presul nu mi-a placut niciodata.
- Sunteti un om fericit?
- Alta întrebare ciudata! Cred ca fericirea este ceva relativ, domnule. Poti fi fericit câteva clipe, o zi, doua, dupa care poti plati toata viata, cât mai ai de trait. Am o pensie, comparativ cu altii, destul de buna. Mai iasa ceva si din taximetrie. Pot sa-mi întretin familia. Pot sa-i asigur o educatie adecvata fiicei mele. Asadar, pot sa spun ca nu ma consider un nefericit. Sanatate sa fie.
În drum spre casa, m-am gândit la zecile de pensionari cu care am stat de vorba. Si trebuie sa recunosc ca printre ei sunt si oameni mai putin oropsiti. Dar, pentru echilibrul societatii românesti, este regretabil, chiar dureros, ca aceasta categorie de pensionari este minoritara. Sa fim însa si putin optimisti. Sa ne uitam la partea plina a paharului. Ei exista. Si poate... cu timpul, numarul lor va creste. Asa cum ar fi bine. Asa cum este prin alte parti ale lumii. Indiferent ce au lucrat în viata lor, multi dintre ei, la batrânete, merita un trai mai bun, mai linistit.