Valentine`s Day vs. Dragobete

sau între kitsch şi autenticitate

Este, cel puţin, ciudat felul cum unele tele-viziuni se dau peste cap pentru a importa diferite produse culturale, care, nu fac altceva decât disimulează tradiţiile autentice româneşti, iar pe termen lung pot duce la pierderea identităţii naţionale a românilor. Ştim cu toţii ce entuziasm provoacă sărbătoarea dragostei, pe româneşte Sfântul Valentin în ultimii ani - sărbătoare catolică importata de peste ocean, dar câţi dintre români ştiu că avem şi noi, în cultura şi religia noastră, echivalentul acestei sărbători, respectiv Dragobetele. În rândurile care urmează, vom încerca să facem o paralelă între cele două, cu precizarea că, în ceea ce ne priveşte, respectăm şi apreciem cum se cuvine, tradiţiile şi valorile altor culturi şi religii.

Ion Pascal VLAD

Ziua iubirii - o afacere mascată

Mai nou, în fiecare februarie avem parte de o sărbătoare, aş numi-o Sărbătoarea Roz. Inimioare roşii, fundiţe roz, bomboane ambalate în ţiplă purpurie, amoraşi suspendaţi printre norişori pufoşi şi albaştri, declaraţii siropoase şi alte dulcegării dintre cele care fac bine sufletului dornic de întâmplări micuţe şi drăguţe - iată numai câteva dintre elementele lui Valentine`s Day. În fiecare februarie, pe 14, ziua Sfântului Valentin este celebrată cu mult fast, iar sărbătoarea a intrat atât de mult în subconştientul populaţiei încât, dacă întrebi la întâmplare ce sărbătoare mai mare este în luna februarie, ţi se răspunde fără şovăire: Sfântul Valentin sau Valentine`s Day, cum ar spune un anglofon. Această zi a devenit astfel o bornă de marcaj foarte clară pe harta întortocheată a obişnuinţelor de consum. Absolut toţi comercianţii încearcă să profite, în fond, iubirea comercială durează doar o zi. O zi în care majoritatea afaceriştilor se luptă din răsputeri cu tunurile; un buchet de flori care depăşeşte suta de lei, o inimioară de pluş de un metru poate ajunge cam pe la 130 de lei (noi), o lumânărică în formă de inimă ce arde doar o oră - 7 lei, în mod firesc, atâta timp cât există cerere, kitsch-urile vor continua să se vândă. Produsele oferite de comercianţi sunt gândite pentru orice buzunar, astfel încât orice român atins de spiritul sărbătorii americane a îndrăgostiţilor să cheltuiască o sumă mai mare sau mai mică, după grosimea portofelului.

Serbările Lupercalia

Sărbătorirea zilei de Sfântul Valentin îşi are originea într-o tradiţie a Romei antice, respectiv serbările numite Lupercalia, care se organizau pe 15 februarie, în onoarea zeităţilor Juno şi Pan. Pentru că era şi o sărbătoare a fertilităţii, obiceiul cerea tinerelor necăsătorite să scrie bileţele de amor, iar mesajele erau puse într-o urnă din care flăcăii de însurat extrăgeau, la întâmplare, câte unul. Participanţii erau obligaţi să o curteze apoi cu precădere pe semnatara mesajului ales, şi de aici, porneau tot felul de istorioare. Pe de altă parte, ziua Sfântului Valentin se mai numea şi Ziua Nunţii Păsărilor, asta pentru că oamenii îşi imaginau că păsările îşi aleg perechea exact în ziua de 14 februarie
La ceva vreme după apariţia creştinismului, acest obicei roman a căpătat alt caracter, iar sărbătoarea fertilităţii a devenit - probabil abuziv - sarcina expresă a Sfântului Valentin. În ziua de 14 februarie, catolici merg la biserică pentru a rosti rugăciuni, se spovedesc şi aduc sacrificii. Zidarii se roagă pentru a primi binecuvântarea Sfântului, mai ales atunci când lucrează pe schele. În dimineaţa acestei zile se pune apă sfinţită în apa pe care animalele de casă urmează să o bea. Unii fermieri fac ocolul proprietăţii lor încă din zorii zilei, pentru a fi feriţi, chipurile, de hoţi şi de păsările hrăpăreţe.

Fii Valentinul meu!

Istoria Sfântului Valentin, patronul îndrăgostiţilor, se pierde în istoria Imperiului Roman. În zilele noastre, Biserica Catolică recunoşte cel puţin trei sfinţi diferiţi care se numesc Valentin sau Valentinus şi care cu toţii au fost martirizaţi.
O legendă spune că Valentin a fost un preot care slujea în Roma prin secolul al III-lea. Împăratul acelor vremuri (Claudius al II-lea, dacă nu ne înşeală cumva memoria) a dat un decret prin care a scos în afara legi căsătoria între tinerii îndrăgostiţi. A motivat aceasta prin faptul că bărbaţii necăsătoriţi erau soldaţi mai buni decât cei cu neveste şi familii. Preotul Valentin a nesocotit decretul împăratului li a continuat să oficieze căsătoriile între tineri. Când fapta lui a fost descoperită, a fost condamnat la moarte. Alte legende spun că Valentin ar fi fost ucis pentru încercarea de a-i fi ajutat pe creştini să scape din închisorile romane, unde erau bătuţi şi torturaţi
Potrivit altei legende, Valentin este cel care a trimis prima felicitare valentine. În timp ce se afla în închisoare, s-a îndrăgostit de fica paznicului închisorii şi înainte de a muri, se spune că a scris o scrisoare pe care a semnat-o de la al tău Valentin, expresie care se foloseşte şi astăzi. De aici a apărut tradiţia de a trimite în ziua de 14 februarie scrisorele parfumate, desenate cu flori, inimioare şi amoraşi, cu cererea Fii Valentinul meu!! (pentru vorbitorii de lima engleză, Be my Valentine!).

Valentin vs. Dragobete

O dată ajuns pe meleagurile mioritice, occidentalul Sfânt Valentin a dat de protectorul local al tinerilor îndrăgostiţi, Dragobetele, un fel de omolog local al lui Cupidon, care se sărbătoreşte tot în luna februarie, în ziua de 24.
Deşi au poveşti şi simbolistici asemănătoare, în duelul cu Dragobetele, Sfântul Valentin are un oarecare avans, deoarece şi-a însuşit deja tehnicile moderne de lucru şi ca atare are o echipă de relaţii publice imbatabilă. Totuşi, romanticul Dragobete îi face pe mulţi să viseze la început de primăvară când se dezleagă ciocul păsărilor care n-au plecat peste iarnă, cînd prin grădini vrăbiile se strâng în stoluri, încep să ciripească şi să-şi dureze cuiburi. Cei mici urcă în deal să culeagă ghiocei şi brânduşe, iar fetele strâng apa din zăpada netopită, cu care îşi dau pe obraz, pentru a-şi ţine frumuseţea.

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii şi a iubirii

Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, românii ţineau sau făceau Dragobetele (Ziua Îndrăgostiţilor, Cap de primăvară, Logodnicul păsărilor). Probabil că luna februarie era considerată lună de primăvară, iar ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieşirii ursului din bârlog). Este momentul în care natura se trezeşte, iar oamenii, în special tinerii, intră în rezonanţă cu ea.
Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeş şi iubăreţ. Nu blând ca Sfântul Valentin, ci năvalnic. El era la daci zeul care, ca un naş cosmic, oficia în cer la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. În decursul anilor această tradiţie s-a extins şi la oameni. Astfel , de Dragobete, fetele şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se logodesc în această zi. Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui făcându-se petreceri (fără indecenţele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele căsnicii.
Îmi aduc bine aminte, cum copilandru fiind, auzeam prin sat strigătura Dragobetele pupă fetele. Credinta populară românească spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul. Dimineaţa, îmbrăcaţi în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă timpul era frumos, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor şi a altor plante miraculoase (folosite pentru descântece de dragoste). Dacă vremea era urâtă se adunau la unii dintre ei acasă şi se ţineau de jocuri şi de poveşti. De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodne adevărate) sau fetele şi băieţii se făceau fraţi de sânge.
În pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii şi fetele stăteau de vorbă. Fetele strângeau viorele şi tămâioasă, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi la diverse farmece de dragoste. La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, această goană fiind numită zburătorit. Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an.
Îmi aduc aminte că sătenii erau foarte interesaţi de ce se întâmpla în această zi, deoarece încă de pe acum se poate afla la ce nunţi vor merge toamna. După-amiaza avea loc petrecerea, unde toată lumea dansa, cânta, se simţea bine fiindcă se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi perechea tot restul anului. De pomină a rămas un consătean de al meu, pe care tatăl său îl îndemna în fiecare an; du-te Culiţă la Dragobete că n-o să te însori nici anul acesta! Da du-te tu, răspundea flăcăul. A murit la 72 de ani neînsurat.
Pentru toţi, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va akuta pe gospodari să aibă un an mai bun, mai îmbelşugat decât ceilalţi. În ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca in zilele cu sărbători religioase, doa îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăzneţe care chiar îşi doreau să fie pedepsite de Dragobete. Chiar dacă mai pedepsea femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

În loc de epilog

Bineînţeles că fiecare dintre noi putem sărbători, în fiecare zi, dragostea pentru persoana alăturată şi nu este musai să avem o zi specială pentru asta. Aproape că nici nu contează dacă e Dragobete sau Sfântul Valentin... Bine că mai e şi iubire din când în când, şi că nu e sufocată încă de suficienţa epocii moderne. Personal, Dragobetele mi se pare mai proaspăt, fără felicitări, inimioare şi kitsch. Dacă vrem un Valentine`s Day din Dragobete nu facem decât să comercializăm o tradiţie care ar trebui să rămână intactă. Cum ar fi să faci o ie din poliester? Dacă e să promovăm Dragobetele nu trebuie să uităm că e o tradiţie, nu o metodă de a umfla buzunarele comercianţilor. Mergând în această direcţie, peste câţiva ani Dragobete va fi doar o sărbătoare fadă, lipsită de semnificaţii şi mister, cu ocazia căreia se cumpără şi se dăruiesc o mulţime de obiecte fără sens, dar mai ales fără un fond real. În plus iubirea nu înseamnă neapărat cadou. Sau trebuie să devină şi ea un kitsch, dacă nu cumva a devenit deja??