Despre una, despre alta...

Nimeni nu loveşte un câine mort

Sau cum putem contracara "neplăcerile" criticii

        De multe ori obişnuim să-i găsim pe alţiivinovaţi de greşelile şi necazurile noastre.
       In ceea ce mă priveşte, pe măsură ce am înaintat în vârstă - nu ştiu dacă şi în înţelepciune - am înţeles că eu însumi, în ultimă instanţă, sunt vinovat de necazurile mele. Cred că multă lume a descoperit asta, pe măsură ce a îmbătrânit.
       "Nimeni în afară de mine însumi nu poate fi învinuit de căderea mea. Mi-am fost cel mai mare duşman - cauza propriei mele sorţi dezastruoase" scria Napoleon în insula Sfânta Elena.
       Orice om este al naibii de prost măcar cinci minute pe zi. Înţelepciunea constă în a nu depăşi această limită. Omul mic se înfurie la cea mai uşoară critică. Omul înţelept este dornic să înveţe de la cei care l-au dezaprobat şi blamat, care şi-au pierdut timpul cu el!
       Luând lecţii numai de la cei care ne admiră, care sunt tandri cu noi şi ne sunt alături, nu facem mare brânză. Cele mai grozave lecţii se învaţă de la cei care ne resping, care se pun de-a curmezişul drumului nostru şi care îşi pierd vremea cu noi, criticându-ne.
       Oare de ce atunci când cineva ne critică - dacă nu ne controlăm - îi sărim instantaneu şi automat - cu unghiera - la carotidă, chiar înainte de a avea cea mai vagă idee despre ce are de spus criticul nostru?! Cred că mulţi dintre noi am fost dezgustaţi de noi înşine când am procedat aşa.
       Avem cu toţii tendinţa de a nu suporta critica şi de a căuta laude, indiferent cât de mult sau de puţin sunt justificate acestea! Nu suntem creaturi ale logicii. Suntem creaturi ale emoţiilor. Logica noastră este ca o bărcuţă pneumatică aruncată pe o mare adâncă, întunecată şi furtunoasă de sentimente contradictorii!
       În loc să aşteptăm ca duşmanii să ne critice munca sau pe noi, haideţi să le-o luăm înainte. Să fim cei mai severi critici ai noştri. Să ne găsim şi să ne remediem slăbiciunile înainte ca inamicii să apuce să spună ceva. Dacă auzim că am fost vorbiţi de rău, să nu încercăm să ne apărăm. Orice prost face asta. Haideţi să fim originali - şi umili - şi străluciţi. Să ne uimim criticul şi să câştigăm aplauze pentru noi înşine, spunând: Dacă mi-ar fi cunoscut toate defectele, m-ar fi criticat mult mai sever decât a făcut-o. Uneori părerile duşmanilor noştri pot fi mai aproape de adevăr decât propriile noastre afirmaţii. Einstein a mărturisit că 99% dintre concluziile sale erau greşite!
       Ce ar fi ca atunci când simţim că ne înfuriem din cauză că am fost condamnaţi - criticaţi pe nedrept, ce ar fi, să ne oprim şi să spunem: Stai o clipă. Sunt departe de a fi perfect. Dacă Einstein a recunoscut că se înşela în 99% din cazuri, poate că greşesc şi eu în cel puţin 80% din cazuri. Poate că merit această critică. Şi dacă este aşa, s-ar cuveni să fiu recunoscător şi să încerc să profit de ea.
       Adesea critica nedreaptă poate fi un compliment mascat. Înseamnă că am stârnit gelozia şi invidia. Dar, să ne aducem aminte că, nimeni nu loveşte un câine mort.

Ion Pascal Vlad