Robin Hood și impozitele

Scurtă istorie

        Cine nu a auzit de Robin Hood, de Toma Alimoș sau de Andri Popa? Poveștile spun că acești eroi populari îi jefuiau pe cei bogati pentru a da săracilor. Câți nu spun în zilele noastre: "De ce n-ar plăti pentru asta bogații?" sau "Cei bogați ar trebui să plătească mai multe impozite și să dea și săracilor din ce au!"
        Această idee de Robin Hood, a adus multă suferință săracilor și celor din clasa mijlocie. Motivul pentru care cei din clasa de mijloc au plătit și plătesc atâtea impozite este că Robin Hood a fost idealizat. Realitatea este că oamenii bogați nu sunt impozitați. Cei săraci și cei din clasa mijlocie plătesc cele mai multe impozite statului.
        În Anglia și în SUA impozitele nu au existat dintotodeauna. Din când în când, apăreau niște taxe temporare, percepute pentru plata războaielor. Regele sau președintele dădea de știre că toată lumea trebuia să contribuie. Taxele au fost percepute în Anglia, pentru prima dată, în timpul războiului împotriva lui Napoleon (1799-1816), iar în America pentru plata Războiului Civil (1861-1865). În 1874, Anglia a început să perceapă permanent impozite pe venit de la cetățenii săi. În 1913, impozitul pe venit a devenit permanent și în America. La început americanii au fost împotriva impozitelor. Taxa excesivă pe ceai a generat un incident social în portul Boston, incident care a stat la baza Revoluției americane. A fost nevoie de aproape 50 de ani, pentru ca ideea unui impozit permanent pe venit să se împământenească.
        Aceste date istorice omit însă dezvăluirea faptului că inițial impozitele erau percepute doar de la cei bogați. Ideea impozitării venitului, a devenit populară și acceptată de majoritate atunci când celor săraci și din clasa de mijloc li s-a spus că impozitele au fost create pentru a-i pedepsi pe cei bogați. Așa au votat masele această lege, care a devenit legală din punct de vedere constituțional. Votarea legii impozitelor a fost posibilă doar pentru că masele au crezut în teoria lui Robin Hood asupra econimiei, respectiv în luatul de la cei bogați pentru a li se da celorlalți. Însă, acest lucru a devenit o problemă, deoarece apetitul statului pentru bani era (și este) tot mai mare. În felul acesta impozitele au fost curând percepute și de la clasa de mijloc, și de acolo mai departe, tot mai jos!
        Cei bogați au văzut în asta o oportunitate. Cunoscând puterea și felul cum circulă banii, au jucat după alte regului. Nu vi le pot spune, pentru că nu le cunosc. Cert este că cei bogați au reușit să-i păcălească pe ceilalți.
        De îndată ce legea impozitării a trecut, numerarul a început să curgă în visteria statului. Inițial, oamenii au fost foarte încântați. Banii erau manevrați de angajații guvernamentali și de cei bogați. Către angajații guvernului banii se întorceau sub formă de slujbe, lefuri și pensii. Către cei bogați se întorceau sub formă de contracte guvernamentale. Statul a devenit o mare visterie dar cu un management defectuos. Cu cât un guvern este mai mare cu atât cheltuielie de întreținere sunt mai mari, iar nevoia de bani crește. Astfel ideea "taxării celor bogați" a fost modoficată pentru a include și veniturile mai mici, respectiv veniturile celor care o vataseră, ale celor săraci și a clasei de mijloc.