"Deoarece națiunea noastră, așa cum e, și lumea întreagă, tot așa cum e, au intrat, vrând-nevrând, în era informației, vechile modele de viață încep să dispară"
Sunt cuvintele unui tânăr de 28 de ani, mai precis, ale fiului meu! "Generația dumneavoastră, trăitoare, instruită în epoca industrială a societății socialiste multilateral dezvoltată, are un mare handicap, o barieră pe care, nu o va putea trece niciodată. Trenul dumneavoastră a plecat, lăsând în urmă o gară tristă, pustie. Oamenii acelei perioade, și nu numai, deveneau din ce în ce mai inutili și mai pasivi. Aveați slujbe, mai bune sau mai rele, dar sigure! Făceați un singur lucru. Într-un singur fel, până la ieșirea la pensie! Apoi, odată ajunși la pensie, ați devenit total inutili pentru societate. Trăiți în dependență față de guvern, de rude, de propriile economii făcute cei care au putut în anii activi".
Nu știu dacă a vrut să fie dur cu mine, sau pur și simplu să-mi deschidă ochii asupra frământărilor (cred vizibile) din ultimele perioade.
Desigur, știam, știu că sunt mulți, poate prea mulți, colegi de generație care suportă anevoie povara inutilității, dar asta se întâmplă peste tot în lume, nu numai în România lupilor cenușii care o denigrează. Mă gândesc totuși că, de exemplu, creșterea și educarea nepoților, lăsați în grija generației expulzate, nu este chiar o inutilitate. Asta pentru ca tinerii și activii erei informațional să-și poată vedea, în liniște, de cariere, de studii și de slujbele lor nesigure.
Nu doresc să intru în polemici cu nimeni. Vreau doar să-mi exprim un punct de vedere, din care, poate, unii vor învăța ceva.
Din puținele mele ieșiri în afara frontierelor românești, din cărțile citite, din discuțiile avute cu diverși oameni, ca să nu zic personalități deși, pentru mine, orice om integru, curajos și cu o gândire sănătoasă, pozitivă, este o personalitate, fie el lăcătuș, zidar sau academician - din interiorul acestor mici amănunte, pot să vin cu un contra-argument la ideile fiului meu, a generației lui, dacă vreți.
Într-o societate cu toate mecanismele bine puse la punct, angajatorii nu mai sunt atât de mult interesați de cv-ul personal, ci mai mult de ceea ce știe să facă individul în prezent. Societățile pragmatice s-au întors în cele din urmă la acele zile de prețuire a utilității individuale, dincolo de vârstă și statut. Vă spun asta din proprie experiență. Credeți că, dacă o intreprindere (companie) ar încerca să pătrundă pe piața japoneză pentru a-și vinde anumite echipamente, iar eu aș avea 65 de ani, aș vorbi fluent japoneza, aș fi expert în acele echipamente, aș avea și energie și gust pentru succes, credeți că un angajator pragmatic și-ar permite să mă ignore? Vă să spun sigur că nu.
Asta este vestea extraordinară pentru indivizi: utilitatea individuală este din nou prețuită!
Dacă ne putem cultiva abilitățile, continuăm să învățăm lucruri noi, să învățăm să lucrăm pe calculator, să învățăm o limbă străină, ne putem face utili. Însă, pentru asta trebuie să învățăm ca și cum am fi nemuritori. Să trăim ca și cum am muri în clipa următoare.
În societățile sănătoase spiritual, s-au dus zilele când, pentru a găsi un loc de muncă individul depinde în primul rând de cv, de studiile făcute, de relații, de familie sau de vârstă. În astfel de societăți individul depinde de un singur lucru: de ceea ce este capabil să facă la momentul prezent. Dacă suntem hotărâți să ne dezvoltăm neîncetat capacitățile învățând, putem fi utili comunității și lumii. Cu cât învățăm mai mult despre viitor, cu atât devenim mai motivați în a fi un element folositor al acestuia.
Ion Pascal Vlad