În urmă cu câteva săptămâni, un consătean - un moț cu școală mai puțină - mi-a povestit o întâmplare care i-a zdruncinat serios gospodăria. Nea Pătru Bălgrădeanu, în (ne) tihna lui, s-a gândit că nu ar strica să dea un impuls treburilor gospodărești. După o chibzuială îndelung chibzuită, și fără acordul nevestei, s-a hotărât să vândă cele cinci capre, cele șapte oi și văcuța, care și așa nu dădea prea mult lapte. Cu banii obținuți să-și cumpere doi boi zdraveni și cu ei, pe lângă faptul că își rezolva problemele personale, putea să dea o mână de ajutor, contra cost, bineînțeles, și vecinilor care nu erau așa de deștepți ca el. Și-a vândut animalele, mai puțin porcul, pentru că - zicea el - cine nu are un porc sau chiar mai mulți în ogradă, se cheamă că nu este în rândul lumii. Banii luați pe cornute nu i-au ajuns, însă, nu s-a descurajat. A făcut un împrumut la banca (mondială?) și cu 25 de milioane (vechi) în plasa de plastic, s-a dus la târgul de vite. S-a învârtit el ceva vreme prin obor, dar nu a găsit decât un bou pe măsura pretențiilor sale. Nici o problemă, s-a gândit nea Pătru, îl iau pe ăsta și săptămâna ce vine mă duc la alt târg și îi găsesc eu perechea. Zis și făcut. Când s-a văzut cu cei doi boi în curte, i-a pus unul lângă altul și-i privea satisfăcut, cu nemărginită încântare. Doar după ce i-a înjugat a văzut omul că lucrurile se complică. Frumoșii lui boi erau, unul de cea, iar celălalt de hăis. Fiecare trăgea, cu o încăpățânare demnă de alte cauze, numai în partea lui, înainte de nici o culoare. A încercat nea Pătru cu binele, cu înjurăturile. Cu biciul nu a încercat pentru că ar fi avut necazuri cu cei de la protecția animalelor, deoarece și boulenii lui erau animale protejate de legea lui Moise. Le-a pus și televizor color în poiată, doar, doar or învăța ceva și vor urni carul din loc. Le-a spus și niște povești, auzite de la alți consăteni mai școliți decât el, cum că, ar fi unii de la nu știu ce uniune, care urmăresc treburile făcute de el în propria gospodărie, că, ceea ce fac ei în calitate de boi, nu dă bine la imaginea satului. În zadar a încercat omul toate strategiile astea. Boii tot nu s-au dat pe brazdă, tot încăpățânați au rămas. Mai ceva ca niște catâri, care orice s-ar spune, sunt inferiori nobililor boi.
Dacă a văzut nea Pătru că nu o poate scoate la capăt cu ei, s-a hotărât să-i ducă la abator. Acolo, a primit pe ei fabuloasa sumă de 1100 de lei (noi) În drum spre casă s-a oprit la cârciuma din sat unde și-a făcut noi prieteni, s-a împăcat cu prezumtivii dușmani și a contribuit din plin la rotunjirea averii lui Gheorghe Cârciumarul. Acum este un om fericit. Are timp berechet să mediteze la fel de fel de lucruri cum ar fi : inelele lui Jupiter, ploile meteorice, că aceste ploi, cu siguranță, vor aduce pe pământ o rasă de animale mult mai ascultătoare și mai puțin costisitoare, că știe el ce spune, că multe lucruri i se arată lui de către o putere galactică, pe care el o înțelege foarte bine, nu ca politicieni români care nu prea au habar de lucruri serioase.
În nopțile când cerul e senin, nea Pătru plimbă Carul Mare pe Calea Robilor, până la Steaua Polară si-napoi. Uneori, când este bine dispus, se distrează fugărind omuleții verzi care calcă în picioare răsadurile puse de Saveta lui în grădină. Nu o pot lăsa să facă singură toate treburile. O ajut și eu, că este om și ea, nu ca boii ăia care nu au vrut să mă asculte.
Cum nu mai are alte treburi de făcut prin bătătură, fie ploaie, fie soare, omul nostru stă pe prispa casei și zâmbește.
Zâmbește imperturbabil. Pare un om fericit, împăcat cu sine și cu lumea lui.