Balsamul rănilor noastre.

       Nici un om nu a fost capabil vreodată să explice misterul universului - taina vieții. Suntem înconjurați de taine. Funcționarea corpului nostru este un mister profund. La fel ca electricitatea, ca floarea de colț, la fel ca motorul mașinii pe care cu atâta emfază o conducem. Dacă am ști felul cum sunt în stare copacii, să transforme lumina solară, apa și bioxidul de carbon în hrană, am putea transforma din temelie civilizația umană.
       Faptul că nu înțelegem complet misterele corpului nostru sau ale electricității, ale mototului cu benzină, nu ne împiedică să ne folosim și să ne bucurăm de ele. Faptul că nu înțeleg tainele rugăciunii și ale religiei nu mă împiedică să mă bucur de viața mai bogată și mai fericită pe care o aduce religia. Asta pentru că, așa cum spune George Santayana, «omul nu este făcut pentru a înțelege viața, ci pentru a o trăi.»
        Foarte mulți oameni văd în religie ceva pentru femei și preoți. Se bat cu pumnul în piept mândrindu-se că sunt bărbați adevărați. Acești oameni ar fi surprinși să afle  că mulți dintre bărbații adevărați ai lumii, ai trecutului și ai prezentului, se roagă în fiecare zi.

Perspectiva religioasă

        Fiecare om are sădit în el harul credinței. Unii l-au udat și l-au îngrijit, alții au lăsat ogorul în paragină până când buruienile și bălăriile l-au năpădit complet.
        Oare când suntem hărțuiți și ajungem la limita puterilor noastre, nu ne întoarcem deznădăjduiți către Dumnezeu? Nu există atei în rândul celor aflați la strâmtoare. Dar de ce să așteptăm până când vom fi disperați? De ce nu ne-am reînnoi puterea zi de zi? De ce am aștepta fie și până duminică? Dacă suntem îngrijorați și neliniștiți - de ce nu am apela la Dumnezeu? După cum a spus Kant, de ce nu am "accepta credința în Dumnezeu pentru că avem nevoie de o asemenea credință?" De ce nu ne-am conecta acum "la puterea motrice inepuizabilă care pune în mișcare universul?"
        Privind cele două oglinzi - știință - religie, unii vor spune că cele două sunt în conflict. Alții, din ce în ce mai mulți, spun că vremea aceasta a trecut.
        Francis Bacon spunea că: "Puțină filozofie înclină mintea omului spre ateism; dar adâncirea în filozofie îndreaptă mintea omului către religie." Desigur, foarte puțini ne adâncim în filozofie. Cei mai mulți ne adâncim în miasmele suficienței consumeriste. Ni se pare mult mai simplu.
        Cea mai nouă știință - psihiatria - propovăduiește ceea ce propovăduia Isus. Psihiatrii își dau seama că rugăciunea și credința religioasă puternică vor alunga îngrijorarea, anxietatea, încordarea și teama care ne provoacă mai mult de jumătate din boli. Ei știu că o persoană cu adevărat religioasă nu face nevroză.
        Carl Jung în cartea sa "Omul modern în căutarea sufletului", a scris, printre altele, și următoarele fraze referitoare la religie: "Pe parcursul ultimilor treizeci de ani, am fost consultat de oameni din toate țările civilizate ele lumii. Am tratat multe sute de pacienți. Între toți pacienții mei aflați în a doua jumătate a vieții - trecuți, adică, de treizeci și cinci de ani - nu a fost unul măcar a cărui problemă să nu conste, în ultimă instanță, în faptul că nu își găsise o perspectivă religioasă asupra vieții. Nu greșesc dacă spun că fiecare dintre ei se îmbolnăvise deoarece pierduse ceea ce religiile vii ale oricărei vremi au dat adepților lor; și nici unul nu s-a vindecat cu adevărat până ce nu și-a recăpătat perspectiva religioasă."
        William James  profesor de filozofie la Harvard: "Bineînțeles, remediul suveran al îngrijorării este credința religioasă...Credința este una dintre forțele care călăuzesc viețile oamenilor, și absența ei totală înseamnă prăbușire...Noi și Dumnezeu avem treabă unul cu altul; și deschizându-ne pe noi înșine influenței Lui, ni se împlinește cel mai adânc destin."
        Un alt bărbat adevărat, Alexis Carrel, laureat la Premiului Nobel pentru medicină, în lucrarea sa, "Omul, acest necunoscut", spunea: "Rugăciunea este cea mai puternică formă de energie pe care o poate genera cineva. Este o forță la fel de reală ca și gravitația. Ca medic, am văzut cum unii oameni, după ce toate celelalte tratamente dăduseră greș, s-au însănătoșit și au scăpat de boli prin efortul senin al rugăciunii...Rugăciunea este asemenea radiului, o sursă de energie luminoasă, autoregeneratoare..."
        Mahatma Gandhi a spus într-un interviu "Fără rugăciune aș fi înnebunit de mult"
        Am dat doar câteva exemple de bărbați adevărați. Nu au fost femei, (scuzați discriminarea) nu au avut nici o tangență cu viața ecleziastică, dar cultura lor, educația, filosofia lor de viață au fost strâns legate de credința religioasă.
        Da, religia constituie o activitate înălțătoare, dătătoare de sănătate. Isus a spus: "Eu am venit ca voi să aveți viață și să o aveți din belșug". EL a denunțat și atacat formele închistate și ritualurile moarte care treceau drept religie la vremea Lui. A propovăduit o nouă formă de religie care amenința să răstoarne lumea. De aceea a fost răstignit. Ne-a învățat că religia ar trebui să existe pentru om, nu omul pentru religie; că Sabatul este făcut pentru om, nu omul pentru Sabat. A vorbit mai mult despre teamă decât despre păcat. "Felul nepotrivit de teamă este un păcat", un păcat împotriva sănătății, împotriva vieții mai bogate, mai depline, mai fericite, mai curajoase în favoarea căreia a pledat Isus. Dacă vreți, Isus a fost un profesor de "știința bucuriei". Le-a poruncit ucenicilor săi "să se bucure și să salte de bucurie". Isus a spus că în religie există numai două lucruri importante: "să Îl iubim pe Dumnezeu din tot sufletul și pe aproapele nostru ca pe noi înșine". Orice om care face aceasta este religios, fie că o știe, fie că nu. Un om nu este creștin datorită acceptării intelectuale a anumitor idei, nici datorită conformării la anumite reguli, ci datorită posedării unui anume spirit și a participării la o anume viață.


Balsamul pentru rănile noastre

       Chiar dacă nu suntem o persoană religioasă din fire sau prin educație, chiar dacă suntem un sceptic, rugăciunea ne poate ajuta mai mult decât credem, pentru că este un lucru practic. Este balsamul vindecător pentru rănile noastre. Ce vreau să spun cu asta? Că rugăciunea îndeplinește cele trei mari nevoi psihologice fundamentale, comune tuturor oamenilor, fie ei credincioși sau nu:
       - Rugăciunea ne ajută să transpunem în cuvinte exact ceea ce ne tulbură. Ruga este într-un fel, foarte asemănătoare cu notarea pe hârtie a problemelor. Dacă este să cerem ajutor pentru o problemă - chiar și de la Dumnezeu - trebuie să formulăm cererea în cuvinte.
       - Rugăciunea ne dă sentimentul că împărțim cu cineva povara, că nu suntem singuri. Dalle Carnegie spune că : "Puțini dintre noi suntem atât de puternici încât să putem duce cele mai grele poveri, cele mai agonizante necazuri, de unii singuri. Uneori, grijile noastre sunt de o natură atât de intimă, încât nu le putem discuta nici măcar cu cei mai apropiați, fie ei rude sau prieteni. În acest caz, rugăciunea este răspunsul. Orice psihiatru ne va spune că atunci când suntem încordați și cuprinși de-o agonie a spiritului, este indicat din punct de vedere terapeutic să povestim cuiva necazurile noastre". Când nu putem spune nimănui altcuiva - ne putem adresa lui Dumnezeu.
       - Rugăciunea inițiază principiul activ de a face. Este primul pas către acțiune. Nu cred că un om se poate ruga zilnic pentru împlinire fără a beneficia de ea, fără a face câțiva pași către rezolvarea situației. Şi, dacă rugăciunea este cea mai puternică formă de energie, de ce nu ne-am folosi de ea? Putem să-i zicem Dumnezeu, ori Alah, ori Spirit, de ce ne-am bate capul cu definiții, atâta vreme cât puterile misterioase ale naturii au grijă de noi?
        Un simplu om poate fi cu ușurință înfrânt, dar un om care are in sine puterea lui Dumnezeu este invincibil. Eu știu asta. Am văzut-o în propria viață.

                Ion Pascal Vlad