Nici un om nu a fost capabil vreodată să explice misterul universului - taina
vieții. Suntem înconjurați de taine. Funcționarea corpului
nostru este un mister profund. La fel ca electricitatea, ca floarea de
colț, la fel ca motorul mașinii pe care cu atâta emfază o
conducem. Dacă am ști felul cum sunt în stare copacii, să
transforme lumina solară, apa și bioxidul de carbon în hrană, am
putea transforma din temelie civilizația umană.
Faptul că nu înțelegem complet misterele corpului nostru sau ale electricității, ale mototului cu benzină, nu ne împiedică să ne folosim și să ne bucurăm de ele.
Faptul că nu înțeleg tainele rugăciunii și ale religiei nu
mă împiedică să mă bucur de viața mai bogată
și mai fericită pe care o aduce religia. Asta pentru că,
așa cum spune George Santayana, «omul nu este făcut pentru a
înțelege viața, ci pentru a o trăi.»
Foarte mulți oameni văd în religie ceva pentru femei și preoți.
Se bat cu pumnul în piept mândrindu-se că sunt bărbați
adevărați. Acești oameni ar fi
surprinși să afle că mulți dintre bărbații
adevărați ai lumii, ai trecutului și ai prezentului, se
roagă în fiecare zi.
Fiecare om are sădit în el harul credinței. Unii l-au udat și l-au îngrijit, alții au lăsat ogorul în paragină până când buruienile și bălăriile l-au năpădit complet.
Oare când suntem hărțuiți și ajungem la limita puterilor noastre,
nu ne întoarcem deznădăjduiți către Dumnezeu? Nu există
atei în rândul celor aflați la strâmtoare. Dar de ce să
așteptăm până când vom fi disperați? De ce nu ne-am reînnoi
puterea zi de zi? De ce am aștepta fie și până duminică?
Dacă suntem îngrijorați și neliniștiți - de ce nu am
apela la Dumnezeu? După cum a spus Kant, de ce nu am "accepta
credința în Dumnezeu pentru că avem nevoie de o asemenea
credință?" De ce nu ne-am conecta acum "la puterea motrice
inepuizabilă care pune în mișcare universul?"
Privind cele două oglinzi -
știință - religie, unii vor spune că cele două sunt în
conflict. Alții, din ce în ce mai mulți, spun că vremea aceasta
a trecut.
Francis Bacon
spunea că: "Puțină filozofie înclină mintea omului spre
ateism; dar adâncirea în filozofie îndreaptă mintea omului către
religie." Desigur, foarte puțini ne adâncim în filozofie. Cei
mai mulți ne adâncim în miasmele suficienței consumeriste. Ni se pare
mult mai simplu.
Cea mai nouă știință -
psihiatria - propovăduiește ceea ce propovăduia Isus. Psihiatrii
își dau seama că rugăciunea și credința
religioasă puternică vor alunga îngrijorarea, anxietatea, încordarea
și teama care ne provoacă mai mult de jumătate din boli. Ei
știu că o persoană cu adevărat religioasă nu face
nevroză.
Carl Jung în cartea sa "Omul modern în
căutarea sufletului", a scris, printre altele, și
următoarele fraze referitoare la religie: "Pe parcursul ultimilor treizeci de ani, am fost consultat de oameni din
toate țările civilizate ele lumii. Am tratat multe sute de
pacienți. Între toți pacienții mei aflați în a doua
jumătate a vieții - trecuți, adică, de treizeci și
cinci de ani - nu a fost unul măcar a cărui problemă să nu conste,
în ultimă instanță, în faptul că nu își găsise o
perspectivă religioasă asupra vieții. Nu greșesc dacă
spun că fiecare dintre ei se îmbolnăvise deoarece pierduse ceea ce
religiile vii ale oricărei vremi au dat adepților lor; și nici
unul nu s-a vindecat cu adevărat până ce nu și-a
recăpătat perspectiva religioasă."
William James
profesor de filozofie la Harvard: "Bineînțeles, remediul suveran al
îngrijorării este credința religioasă...Credința este una
dintre forțele care călăuzesc viețile oamenilor, și
absența ei totală înseamnă prăbușire...Noi și
Dumnezeu avem treabă unul cu altul; și deschizându-ne pe noi
înșine influenței Lui, ni se împlinește cel mai adânc destin."
Un alt bărbat
adevărat, Alexis Carrel, laureat la Premiului Nobel pentru
medicină, în lucrarea sa, "Omul, acest necunoscut", spunea: "Rugăciunea
este cea mai puternică formă de energie pe care o poate genera
cineva. Este o forță la fel de reală ca și gravitația.
Ca medic, am văzut cum unii oameni, după ce toate celelalte
tratamente dăduseră greș, s-au însănătoșit
și au scăpat de boli prin efortul senin al rugăciunii...Rugăciunea
este asemenea radiului, o sursă de energie luminoasă, autoregeneratoare..."
Mahatma Gandhi a spus într-un interviu "Fără rugăciune aș fi înnebunit de mult"
Am dat doar câteva
exemple de bărbați adevărați. Nu au fost femei, (scuzați discriminarea)
nu au avut nici o tangență cu viața ecleziastică,
dar cultura lor, educația, filosofia lor de viață au fost strâns
legate de credința religioasă.
Da, religia
constituie o activitate înălțătoare, dătătoare de
sănătate. Isus a spus: "Eu am venit ca voi să aveți
viață și să o aveți din belșug". EL a
denunțat și atacat formele închistate și ritualurile moarte care
treceau drept religie la vremea Lui. A propovăduit o nouă formă
de religie care amenința să răstoarne lumea. De aceea a fost
răstignit. Ne-a învățat că religia ar trebui să existe
pentru om, nu omul pentru religie;
că Sabatul este făcut pentru om, nu omul pentru Sabat. A vorbit mai
mult despre teamă decât despre păcat. "Felul nepotrivit de
teamă este un păcat", un păcat împotriva
sănătății, împotriva vieții mai bogate, mai depline,
mai fericite, mai curajoase în favoarea căreia a pledat Isus. Dacă
vreți, Isus a fost un profesor de "știința bucuriei".
Le-a poruncit ucenicilor săi "să se
bucure și să salte de bucurie". Isus a spus că în religie
există numai două lucruri importante: "să Îl iubim pe
Dumnezeu din tot sufletul și pe aproapele nostru ca pe noi înșine".
Orice om care face aceasta este religios, fie că o știe, fie că
nu. Un om nu este creștin datorită acceptării intelectuale a
anumitor idei, nici datorită conformării la anumite reguli, ci
datorită posedării unui anume spirit și a participării la o
anume viață.
Chiar dacă nu suntem o persoană religioasă din fire sau prin educație, chiar
dacă suntem un sceptic, rugăciunea ne poate ajuta mai mult decât
credem, pentru că este un lucru practic. Este balsamul vindecător
pentru rănile noastre. Ce vreau să spun cu asta? Că
rugăciunea îndeplinește cele trei mari nevoi psihologice
fundamentale, comune tuturor oamenilor, fie ei credincioși sau nu:
- Rugăciunea
ne ajută să transpunem în cuvinte exact ceea ce ne tulbură. Ruga
este într-un fel, foarte asemănătoare cu notarea pe hârtie a
problemelor. Dacă este să cerem ajutor pentru o problemă - chiar
și de la Dumnezeu - trebuie să formulăm cererea în cuvinte.
- Rugăciunea
ne dă sentimentul că împărțim cu cineva povara, că nu
suntem singuri. Dalle Carnegie spune că : "Puțini
dintre noi suntem atât de puternici încât să putem duce cele mai grele
poveri, cele mai agonizante necazuri, de unii singuri. Uneori, grijile noastre
sunt de o natură atât de intimă, încât nu le putem discuta nici
măcar cu cei mai apropiați, fie ei rude sau prieteni. În acest caz,
rugăciunea este răspunsul. Orice psihiatru ne va spune că atunci
când suntem încordați și cuprinși de-o agonie a spiritului, este
indicat din punct de vedere terapeutic să povestim cuiva necazurile
noastre". Când nu putem spune nimănui altcuiva -
ne putem adresa lui Dumnezeu.
- Rugăciunea
inițiază principiul activ de a face. Este primul pas
către acțiune. Nu cred că un om se poate ruga zilnic pentru
împlinire fără a beneficia de ea, fără a face câțiva
pași către rezolvarea situației. Şi, dacă rugăciunea
este cea mai puternică formă de energie, de ce nu ne-am folosi de
ea? Putem să-i zicem Dumnezeu, ori Alah, ori Spirit, de ce ne-am bate
capul cu definiții, atâta vreme cât puterile misterioase ale naturii au
grijă de noi?
Un simplu om poate
fi cu ușurință înfrânt, dar un om care are in sine puterea lui
Dumnezeu este invincibil. Eu știu asta. Am văzut-o în propria
viață.
Ion Pascal Vlad