Europa miliardelor de euro

 

  Aş fi putut să scriu despre semnificaţia zilei de 9 Mai – Ziua Europei câteva pagini, la modul laudativ, triumfalist. Dacă înainte de aderare eram un pro – european convins, între timp lucrurile s-au mai schimbat. Şi, dacă aş fi scris laudativ, m-aş fi minţit pe mine însumi şi pe dumneavoastră, eventuali cititori. De altfel, bla-blauri despre Uniunea Europeană se găsesc pe o sumedenie de site-uri.

  Problemele Europei sunt discutate, simţite şi dezbătute în mod diferit de gazetarii “noştri” şi de jurnaliştii “lor”. Jurnaliştii străini, de exemplu, pun foarte politicos şi rece întrebări foarte dure şi insistă, cu răbdare, până obţin răspunsurile. De multe ori nu le obţin, politicienii fiind destul de abili pentru a ocoli întrebarea la fel de politicos. La noi se consideră că, atunci când este intervievat un politician  important, gazetarul trebuie să-l ia la rost, să-l încuie, să-l combată energic, să se răstească la el “în numele poporului”, să-l enerveze…

  Este vorba despre două stiluri jurnalistice, dar şi despre baze educaţionale diferite. “La ei”relaţiile dintre presă şi politică sunt instituţionale. “La noi”şi gazetarii şi politicienii <o iau personal >, ajung la un fel de familiaritate nepotrivită (adică se trag de şireturi) iar sumedenia de “talk-show-uri” în care se toacă mărunt aceleaşi vorbe (cine cu cine se mai contrează prin partide) a dus la diluare ideii de dezbatere.

  De fapt, la noi nu se dezbat idei şi teme politice, ci se brodează la infinit pe marginea declaraţiilor unuia sau altuia dintre oamenii politici. Chiar şi ştirile sunt făcute, în mare măsură, din ce au zis politicienii, nu din ce au făcut. În felul acesta nu e de mirare că, în această interminabilă gargară politico-jurnalistică, subiectele şi ideile cu adevărat importante ne scapă sau sunt tratate superficial.

  În general politica internaţională are parte de un spaţiu redus în ziarele noastre. La telejurnale sunt bifate doar temele europene care privesc România. Cea mai populară este tema fondurilor europene. Nu este ratată nici o ocazie de a contabiliza miliardele de euro care vor veni de la Bruxelles, nu este uitată nici o “sfântă indignare” că “nu suntem capabili să absorbim” decât procente mici din aceşti bani. Din obsesia faţă de aceste fonduri reiese că aderarea la UE nu este altceva decât o căsătorie din interes. Părem o naţie de hrăpăreţi care n-au altă treabă cu Europa decât traiul “pe banii ei”.În faţa acestei seducţii exercitate de miliardele de la Bruxelles, alte teme europene pălesc cu totul. Nu părem deloc interesaţi de relaţiile dintre atribuţiile Comisiei Europene şi atribuţiile guvernelor şi parlamentelor naţionale. Bruxelles-ul e privit mai degrabă ca un fel de “Comitet Central” de pe vremuri, care emite decrete, iar noi nu avem decât să le aplicăm cu zel.

  În schimb, suntem extrem de interesaţi să avem o imagine bună în Europa, să fim priviţi “ca o ţară europeană”. Probabil că am fi, dacă la rândul nostru am da mai multă atenţie Europei. Deocamdată, nu suntem capabili să o facem. Suntem ocupaţi cu “chestiunile interne”. Vrem doar o Europă a fondurilor, nu una a valorilor şi a cetăţenilor!