Înecaţi în avalanşa faptului divers şi gogoşi SECOND-HAND

 

  Poate numai o listă a tuturor problemelor grave ocolite cu grijă de presă şi televiziuni, ne va ajuta să ne dăm seama că, înecaţi în avalanşa faptului divers, suntem în fond împiedicaţi să cântărim corect acţiunile celor care, pe faţă sau din culise, ne guvernează. Desigur, e deşartă speranţa că se vor da în vileag detalii ale matrapaslâcurilor politice şi mai ales economice.

Faptul că poporul (demosul) bâjbâie în necunoscut, că acceptă nişte conducători, ei înşişi conduşi din umbră de persoane şi firme din ţară sau străinătate, că lumea (românească) s-a resemnat a fi „trasă pe sfoară”, convinsă că „nu mai e nimic de făcut”, că „ nu se poate lupta cu sistemul”, că „vor veni vremuri mai bune”, faptul acesta, face comportamentul României distinct de al altor ţări occidentale.

În Franţa nemulţumirea populară duce la uriaşe manifestaţii, ceea ce îl determină pe preşedintele Sarkozy să distribuie salariaţilor – nu numai băncilor – miliarde de euro. În Germania se preconizează, pentru prima oară după cel de al doilea război mondial, naţionalizarea unei mari bănci. În SUA sunt arestaţi cetăţeni – până nu demult onorabili – ce se dovedesc a fi fost nişte excroci. Să nu mai vorbim de cazurile recente petrecute în parlamentul britanic.

  Nimic asemănător nu are loc însă la noi – unde ţara întreagă freacă menta – şi nici nu se întrevede că s-ar gândi cineva la aşa ceva. Nu ştiu dacă cineva, după ce a citit textul Tratatului de la Lisabona, a ridicat glasul să atragă atenţia că în el sunt prevederi ce reduc şi mai mult din suveranitatea statului. A da putere de decizie unor funcţionari ai Comisiei Europene insuficienţi informaţi, în probleme ce pot afecta autoritatea statului, ar merita să aibă un răsunet în opinia publică. În Germania, deşi Tratatul a fost, în principiu, acceptat în Bundestag, doi deputaţi au deschis un proces la Curtea Constituţională, arătând că anumite prevederi ale acestuia contravin serios Constituţiei Germaniei. La noi aşa ceva ar fi de neconceput (dar nu şi în Polonia sau Cehia!) mai ales în anul alegerii preşedintelui, când totul trebuie să fie paşnic şi plin de „realizări”.

De ce oare? În primul rând, pentru că nu avem o opoziţie reală, ea fiind până în gât amestecată în propriile mizerii ale guvernului trecut. În al doilea rând, pentru că nu avem sindicate veritabile, care să se preocupe cu devotament şi sacrificiu (mai există aşa ceva?) de soarta salariaţilor. În al treilea rând, pentru că nu avem o presă cu adevărat independentă (dar cine are?) preocupată de dezvăluirea măsurilor falimentare pentru stat şi cetăţean şi capabilă să creeze un curent de opinie. Şi ar mai fi şi alte motive, dar ele ne-ar conduce la concluzia că nu avem o democraţie veritabilă.

  Scriu aceste rânduri gândindu-mă că pe data de 7 iunie ar trebui  (??) să votăm candidaţii care să ne reprezinte în P.E. Despre campania privitoare la aceste alegeri nu e nimic de spus.  O campanie mai anostă nu s-a pomenit! Care sunt subiectele europene discutate? Imposibil de răspuns! Care sunt temele care fac diferenţa între partide şi candidaţi? Fugi d-aici! Toţi candidaţii o ţin una şi bună: vor reprezenta interesele românilor la Bruxelles. Gogoşi  cu preţ redus, asta înseamnă aşa zisa reprezentare, căci parlamentarii europeni nu se ocupă în primul rând cu reprezentarea „naţională”, ci cu elaborarea unor politici comune pentru toate statele membre UE. Şi nu se lucrează „pe ţări”, ci în grupuri alcătuite după doctrine politice. Nu trebuie să ne întristăm din atâta lucru. Nici în alte ţări, din Est sau din Vest, nu e altfel cu aceste alegeri. Şi acolo candidaţii fredonează alegătorilor acelaşi „tango” cu reprezentarea intereselor la Bruxelles…

  Din această campanie pentru euro-parlamentare putem deduce că românii nu sunt obişnuiţi să discute teme europene. Şi nici nu cred că sunt dispuşi să înveţe prea repede. Din euro-optimism s-a căzut în euro-indiferenţă. Explicabil din punctul nostru de vedere: „ne-am văzut cu sacii în căruţă”! Pe 7 iunie, poate, unul din cinci români va merge la vot. Va vota pe nevăzute, dar din moment ce alegerile se fac pe liste, putem să înţelegem faptul că, în vremuri de criză, partidele au economisit bani de poze şi afişe. După această dată, partidele vor vedea cum stau în preferinţele electoratului şi se vor întoarce (victorioase) la principala lor ocupaţie mintală: mazilirea lui Băsescu. Şi, uite aşa am mai făcut un pas pe calea integrării europene….

 

 

 

 

 

Încălzirea globală şi lamele lui Orwell

 

  Încă o gogoriţă a Uniunii Europene: Începând cu anul 2012, becurile tradiţionale vor fi interzise în statele membre. Ele vor trebui să fie înlocuite cu aşa zisele becuri economice, cu un conţinut ridicat de mercur, periculoase pentru sănătate. „Avantajele” corpurilor de iluminat fluorescente: produc mâncărimi ale pielii, dureri ale ochilor, migrene şi chiar crize celor care suferă de epilepsie. Se strică foarte  repede şi sunt prea slabe pentru a lumina o cameră cum trebuie. Oamenii vor folosi pur şi simplu mai multe lămpi, pentru a compensa lumina obiectului „economic”. Nu pot fi folosite în interiorul cuptoarelor, frigiderelor sau în locuri închise, nu sunt compatibile cu dispozitivele de reglare a intensităţii. Pe de altă parte, este cel puţin curios faptul că UE îşi încalcă propriile reglementări. Mercurul folosit la aceste corpuri de iluminat este o substanţă toxică interzisă de către UE, ridicând probleme serioase în legătură cu modul de tratare şi eliminare a deşeurilor.

  Aşa stând lucrurile, ca un cetăţean european - tâmpit cum sunt – mă întreb dacă farsa asta are ceva de a face cu salvarea planetei, sau se vrea doar exploatarea grijilor, justificate, ale oamenilor în legătură cu mediul pentru a impune reglementări de comportament, ca un început pentru mai multe taxe şi control asupra vieţii private?!

În câţiva ani, becurile tradiţionale vor dispărea de pe piaţă. Se vor mai găsi o vreme doar la negru. Cred că nu e un risc prea mare dacă facem o paralelă cu uimitoarea carte a lui George Orwell, 1984, unde s-a dezvoltat o piaţă neagră de lame ascuţite, după ce Partidul s-a asigurat că magazinele furnizau numai lame tocite pentru a-i împiedica pe proletari să-şi taie venele. Acum, proletarii din 2009 sunt ocupaţi să epuizeze stocurile rămase de becuri tradiţionale.

  Când  dracu’ vom pune punct la toate astea? Dacă pot interzice un simplu bec – cu un minim de opoziţie – atunci ce-i împiedică să interzică discursul liber, cărţile, sau orice altceva ce ei consideră drept ameninţare pentru societate? Părerea noastră este că această decizie este luată  din reflex, de către o grămadă de politicieni făţarnici şi ignoranţi, care vor cu orice preţ să ne aducă aminte că UE este o formă de guvernământ nu chiar aşa de democratică cum vrea să pară. Într-un fel sau altul, această decizie este menită să ne cauzeze inconvenienţe şi agravări considerabile – totul pentru a nu se obţine nici un beneficiu practic.

Părtaşilor pur şi simplu nu le pasă. Vor continua să susţină că răcirea globală este parte din procesul de încălzire globală şi că, deşi iadul însuşi îngheaţă, trebuie să ne reglăm vieţile şi comportamentul, să ne exilăm şi să plătim taxe pentru a salva lumea de scenariul ficţional cum că schimbările climatice sunt provocate de om, în timp ce adevăratele probleme de mediu continuă să fie trecute cu vederea

Cu alte cuvinte, înlocuirea becurilor tradiţionale cu cele fluorescente are acelaşi efect asupra încălzirii globale precum lamele lui Orwell. Singurul lucru „bun” din tărăşenia asta este că, după 140 de ani, unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii - Thomas Edison – inventatorul becului, este trimis „la gară”, cu geniul lui cu tot! Păi, cine se crede el în faţa Guvernului Mondial?

Hai, paşi!