Balsamul rănilor noastre.
Nici un om nu a fost capabil vreodată să explice misterul universului – taina vieţii. Suntem înconjuraţi de taine. Funcţionarea corpului nostru este un mister profund. La fel ca electricitatea, ca floarea de colţ, la fel ca motorul maşinii pe care cu atâta emfază o conducem. Dacă am şti felul cum sunt în stare copacii, să transforme lumina solară, apa şi bioxidul de carbon în hrană, am putea transforma din temelie civilizaţia umană.
Faptul că nu înţelegem complet misterele corpului nostru sau ale electricităţii, ale mototului cu benzină, nu ne împiedică să ne folosim şi să ne bucurăm de ele. Faptul că nu înţeleg tainele rugăciunii şi ale religiei nu mă împiedică să mă bucur de viaţa mai bogată şi mai fericită pe care o aduce religia. Asta pentru că, aşa cum spune George Santayana, « omul nu este făcut pentru a înţelege viaţa, ci pentru a o trăi. »
Foarte mulţi oameni văd în religie ceva pentru femei şi preoţi. Se bat cu pumnul în piept mândrindu-se că sunt bărbaţi adevăraţi. Aceşti oameni ar fi surprinşi să afle că mulţi dintre bărbaţii adevăraţi ai lumii, ai trecutului şi ai prezentului, se roagă în fiecare zi.
Fiecare om are sădit în el harul credinţei. Unii l-au udat şi l-au îngrijit, alţii au lăsat ogorul în paragină până când buruienile şi bălăriile l-au năpădit complet.
Oare când suntem hărţuiţi şi ajungem la limita puterilor noastre, nu ne întoarcem deznădăjduiţi către Dumnezeu? Nu există atei în rândul celor aflaţi la strâmtoare. Dar de ce să aşteptăm până când vom fi disperaţi? De ce nu ne-am reînnoi puterea zi de zi? De ce am aştepta fie şi până duminică? Dacă suntem îngrijoraţi şi neliniştiţi – de ce nu am apela la Dumnezeu? După cum a spus Kant, de ce nu am „accepta credinţa în Dumnezeu pentru că avem nevoie de o asemenea credinţă?” De ce nu ne-am conecta acum „la puterea motrice inepuizabilă care pune în mişcare universul?”
Privind cele două oglinzi – ştiinţă – religie, unii vor spune că cele două sunt în conflict. Alţii, din ce în ce mai mulţi, spun că vremea aceasta a trecut.
Francis Bacon spunea că: „Puţină filozofie înclină mintea omului spre ateism; dar adâncirea în filozofie îndreaptă mintea omului către religie.” Desigur, foarte puţini ne adâncim în filozofie. Cei mai mulţi ne adâncim în miasmele suficienţei consumeriste. Ni se pare mult mai simplu.
Cea mai nouă ştiinţă – psihiatria – propovăduieşte ceea ce propovăduia Isus. Psihiatrii îşi dau seama că rugăciunea şi credinţa religioasă puternică vor alunga îngrijorarea, anxietatea, încordarea şi teama care ne provoacă mai mult de jumătate din boli. Ei ştiu că o persoană cu adevărat religioasă nu face nevroză.
Carl Jung în cartea sa “Omul modern în căutarea sufletului”, a scris, printre altele, şi următoarele fraze referitoare la religie: “Pe parcursul ultimilor treizeci de ani, am fost consultat de oameni din toate ţările civilizate ele lumii. Am tratat multe sute de pacienţi. Între toţi pacienţii mei aflaţi în a doua jumătate a vieţii – trecuţi, adică, de treizeci şi cinci de ani – nu a fost unul măcar a cărui problemă să nu conste, în ultimă instanţă, în faptul că nu îşi găsise o perspectivă religioasă asupra vieţii. Nu greşesc dacă spun că fiecare dintre ei se îmbolnăvise deoarece pierduse ceea ce religiile vii ale oricărei vremi au dat adepţilor lor; şi nici unul nu s-a vindecat cu adevărat până ce nu şi-a recăpătat perspectiva religioasă.”
William James profesor de filozofie la Harvard: „Bineînţeles, remediul suveran al îngrijorării este credinţa religioasă…Credinţa este una dintre forţele care călăuzesc vieţile oamenilor, şi absenţa ei totală înseamnă prăbuşire…Noi şi Dumnezeu avem treabă unul cu altul; şi deschizându-ne pe noi înşine influenţei Lui, ni se împlineşte cel mai adânc destin.”
Un alt bărbat adevărat, Alexis Carrel, laureat la Premiului Nobel pentru medicină, în lucrarea sa, “Omul, acest necunoscut”, spunea: „Rugăciunea este cea mai puternică formă de energie pe care o poate genera cineva. Este o forţă la fel de reală ca şi gravitaţia. Ca medic, am văzut cum unii oameni, după ce toate celelalte tratamente dăduseră greş, s-au însănătoşit şi au scăpat de boli prin efortul senin al rugăciunii…Rugăciunea este asemenea radiului, o sursă de energie luminoasă, autoregeneratoare…”
Mahatma Gandhi a spus într-un interviu: “Fără rugăciune aş fi înnebunit de mult”
Am dat doar câteva exemple de bărbaţi adevăraţi. Nu au fost femei,(scuzaţi discriminarea) nu au avut nici o tangenţă cu viaţa ecleziastică, dar cultura lor, educaţia, filosofia lor de viaţă au fost strâns legate de credinţa religioasă.
Da, religia constituie o activitate înălţătoare, dătătoare de sănătate. Isus a spus: “Eu am venit ca voi să aveţi viaţă şi să o aveţi din belşug”. EL a denunţat şi atacat formele închistate şi ritualurile moarte care treceau drept religie la vremea Lui. A propovăduit o nouă formă de religie care ameninţa să răstoarne lumea. De aceea a fost răstignit. Ne-a învăţat că religia ar trebui să existe pentru om, nu omul pentru religie; că Sabatul este făcut pentru om, nu omul pentru Sabat. A vorbit mai mult despre teamă decât despre păcat. “Felul nepotrivit de teamă este un păcat”, un păcat împotriva sănătăţii, împotriva vieţii mai bogate, mai depline, mai fericite, mai curajoase în favoarea căreia a pledat Isus. Dacă vreţi, Isus a fost un profesor de “ştiinţa bucuriei”. Le-a poruncit ucenicilor săi “să se bucure şi să salte de bucurie”. Isus a spus că în religie există numai două lucruri importante: “să Îl iubim pe Dumnezeu din tot sufletul şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine”. Orice om care face aceasta este religios, fie că o ştie, fie că nu. Un om nu este creştin datorită acceptării intelectuale a anumitor idei, nici datorită conformării la anumite reguli, ci datorită posedării unui anume spirit şi a participării la o anume viaţă.
Chiar dacă nu suntem o persoană religioasă din fire sau prin educaţie, chiar dacă suntem un sceptic, rugăciunea ne poate ajuta mai mult decât credem, pentru că este un lucru practic. Este balsamul vindecător pentru rănile noastre. Ce vreau să spun cu asta? Că rugăciunea îndeplineşte cele trei mari nevoi psihologice fundamentale, comune tuturor oamenilor, fie ei credincioşi sau nu:
- Rugăciunea ne ajută să transpunem în cuvinte exact ceea ce ne tulbură. Ruga este într-un fel, foarte asemănătoare cu notarea pe hârtie a problemelor. Dacă este să cerem ajutor pentru o problemă – chiar şi de la Dumnezeu – trebuie să formulăm cererea în cuvinte.
- Rugăciunea ne dă sentimentul că împărţim cu cineva povara, că nu suntem singuri. Dalle Carnegie spune că: “Puţini dintre noi suntem atât de puternici încât să putem duce cele mai grele poveri, cele mai agonizante necazuri, de unii singuri. Uneori, grijile noastre sunt de o natură atât de intimă, încât nu le putem discuta nici măcar cu cei mai apropiaţi, fie ei rude sau prieteni. În acest caz, rugăciunea este răspunsul. Orice psihiatru ne va spune că atunci când suntem încordaţi şi cuprinşi de-o agonie a spiritului, este indicat din punct de vedere terapeutic să povestim cuiva necazurile noastre”. Când nu putem spune nimănui altcuiva – ne putem adresa lui Dumnezeu.
- Rugăciunea iniţiază principiul activ de a face. Este primul pas către acţiune. Nu cred că un om se poate ruga zilnic pentru împlinire fără a beneficia de ea, fără a face câţiva paşi către rezolvarea situaţiei. Şi, dacă rugăciunea este cea mai puternică formă de energie, de ce nu ne-am folosi de ea? Putem să-i zicem Dumnezeu, ori Alah, ori Spirit, de ce ne-am bate capul cu definiţii, atâta vreme cât puterile misterioase ale naturii au grijă de noi?
Un simplu om poate fi cu uşurinţă înfrânt, dar un om care are în sine puterea lui Dumnezeu este invincibil. Eu ştiu asta. Am văzut-o în propria viaţă.
Vol.