Despre fotbal…din alt unghi

 

  Mulţi romani se chinuiesc să răzbată prin criza care se aşterne tot mai dens peste noi, mulţi o târâim de la o leafă la alta şi toţi aceşti mulţi

( băgaţi în seamă doar în campaniile electorale) stăm totuşi cu inima în gât când joaca naţionala! Speram să câştigăm, să ne mai bucurăm şi noi , pentru că am uitat să ne mai bucurăm ca neam, ca naţiune. Suntem ca o barcă de hârtie pe valurile furtunoase ale manipulării, intoxicării, otvizării, becalizarii...etc. Speram să câştigăm un meci, poate două, sau chiar să ne calificăm. Dar cu cine? Cu unii, maneliştii care nu mai ştiu ce înseamnă a fi fotbalist? Fotbalul a devenit o meserie foarte bine plătită, din care ieşi la pensie la 30 si ceva de ani. Aşa că, acei “unii” de la naţională sunt şi ei ca şi alţii - simpli angajaţi - pe care nu îi interesează ce spune naţiunea - trece luna îşi iau banii şi… la gară (vorba tipografului, Remus). Patriotismul a murit la revoluţie odată cu mândria de a fi român

  Ce ne mai dorim? Oricine încearcă să schimbe ceva, oricât de mic, în ţara asta, se loveşte de o infinitate de probleme provocate de semeni. Ne faultăm reciproc, în permanentă - măcar de amorul artei dacă nu intenţionat. Ne plângem de milă, hulim, bârfim şi ne extaziem la aşa zisul "divertisment" omniprezent în media. Lipsa profesionalismului este problema majoră în momentul de faţă în România. Imaginaţie şi talent încă mai avem, dar concentrându-ne prea mult asupra buzunarului (indiferent ca e gol sau plin) vom ajunge să transformăm superficialitatea şi nesimţirea în sporturi naţionale. Este bine să ne mândrim cu eroii noştri, dar veşnica tendinţă este să ne uităm în trecut

(Nadia, Hagi etc) şi să deplângem prezentul. De ce nu schimbăm prezentul sperând la un viitor glorios?? De ce ne oprim întotdeauna la stadiul de comentarii?? Doar atât ne-a mai rămas? Doar atât putem?