RECUL 

 

   A dracu` mai este arta manipulării şi a dezinformării la noi, la români. Pe când să mă gândesc şi eu la cât se va scumpi mielul de Paşte, ouăle, carnea, iată că vine autoritatea şi mă scuteşte de chin, servind pe tava mass-mediei circul Popoviciu, apoi circul Becali. O să văd eu ce fac cu mielul,  după ce trece circul acesta. Acum mă interesează(??!!) ce se întâmplă cu mafiotul Becali, nu-i aşa, onorabile pauper?

  Dacă tot ni se serveşte tevatura asta, zi şi noapte, să vedem cu ce ne alegem de aici. Vă spunem noi; Cu Nimic! Cazul Becali nu este al lui Becali. Deşi acest caz are două direcţii de investigare, nu este altceva decât un alt aspect al disoluţiei autorităţii statului (de drept ?) din România.

  Personal, n-am eu grija latifundiarului, ca de altfel foarte mulţi dintre dumneavoastră. Nu are decât să se descurce cum se pricepe şi cum poate, cu aceia pe care i-a sprijinit vârtos odinioară. Am grijile mele cu un nene Stat, care mă fură din ce în ce mai mult şi mai des, cu tot mai multă neruşinare şi pe care degeaba îl reclam, pentru că el, nenea Statu`este omnipotent, ubicuu şi nesătul. Iar aşa zisa separaţie a puterilor lui este minunată, “dar lipseşte cu desăvârşire”. Dacă oierul miliardar va scăpa, eventual doar cu chiloţii de pe el, atunci când va plăti preţul cerut de nenea Statu`, mie măria sa Statu`mi-i va lua şi pe ăştia. După care o să mă vândă la kilogram sau la secon-hand…Pe de altă parte, dacă domnul Stat reuşeşte să i-o tragă aşa cum vrea lui ditamai Becali, chiloţii mei nu vor mai fi curând proprietatea mea privată. Nici măcar opiniile mele…

  Cei care spun că legea trebuie respectată de toţi cetăţenii, au perfectă dreptate. Într-o societate normală, nimeni nu se poate substitui justiţiei. Numai că, se vede de la o poştă ce priorităţi au băieţii ăştia, care ar trebui să apere cetăţenii. Îl saltă, cu surle şi trâmbiţe, pe unul, care, cu toate abuzurile şi învârtelile lui, pe mine şi pe o mulţime de oameni nu ne afectează, în timp ce ceilalţi băieţi veseli, a căror ocupaţie este furtul de maşini, sunt lăsaţi pe afară, şi pot oricând să-mi ciordească maşina. Asta e problema mea şi a altora. Că justiţia le dă verde unor  indivizi, care deşi mărunţi, mi-ar putea face de o sută de ori mai mult rău decât Becali – furându-mi maşina, portofelul, cardul, spărgându-mi casa, sau luându-mă pur şi simplu la bătaie pe stradă. Desigur, nimeni nu-i mai presus de lege, dar când vezi că organele statului slujesc nişte hoţi şi nişte tâlhari îţi spui, fără îndoială, că ceva nu este în ordine. Mai trebuie oare să te întrebi de unde lipsa de încredere a oamenilor (recunosc, şi a mea, asta în afară de cazul Becali, care nu mă interesează) în poliţie, procurori şi justiţie? Chiar au luat-o razna toţi românii, sau este efectul unor cauze cumulate în timp? Eu cred că da. Dumneavoastră?

  Abuzurile autorităţilor trebuie taxate, indiferent cine este subiectul acestora. Ni se pare fiesc să cheltuim bani şi să creăm condiţii decente chiar şi în puşcării - pentru a respecta drepturile omului - dar acceptăm chiar orice, ORICE metodă aplicată de autorităţi celor care nu ne plac sau care merită să fie arestaţi. Nouă ni se pare inadmisibil ca poliţia, sau serviciile secrete, să acopere bande de infractori, doar pentru a-şi rezolva cu ajutorul lor treburile murdare.

  Pe de altă poarte, vina pentru circul mediatic creat în jurul oierului aparţine în exclusivitate televiziunilor şi jurnaliştilor plătiţi gras şi cu lecţia bine pusă le punct. Ori de câte ori o încasează câte un mafiot, sar câteva zeci de indivizi gata pregătiţi cu ce trebuie să spună şi care au o singură ţintă: Pe cel din cauza căruia nu plouă, nu ninge când trebuie şi unde trebuie, nu bate vântul, nu vine primăvara sau din cauza căruia Mutu s-a accidentat şi naţionala s-a împiedicat jalnic în Austria. Până când o să continue aceste manipulări?

  După opt ani de guvernare Năstase – Tăriceanu şi o presă dirijată de Felix-SOV-Patriciu, trebuie să fi foarte optimist – dacă nu naiv – să mai ai încredere în justiţie. Reacţiile multor ziarişti, din ultimele zile, arată calitatea la care a ajuns presa de la noi. Că jurnaliştii au anumite simpatii şi antipatii politice e altceva, că li s-a pus pata pe un anume personaj şi pe familia lui, treacă – meargă, dar ca să susţină haiducia de ev mediu timpuriu, în dauna statului modern, asta e deja prea mult. Desigur, trebuie explicat până la epuizare de ce dezmăţul halucinant din media întreţine dezmăţul mental. Stăm de vorbă cu oameni absolut decenţi şi oneşti care fac analize paranoice pe imaginile descinderii din maşină a miliţiilor becali, de fapt şi ei la rândul lor tot nişte recuperatori sunt, la fel cum şi hoţii noştri sunt şi recuperatori. Cele două competenţe se confundă în bussiness-ul acesta. Mulţi dintre cetăţenii cumsecade şi sperioşi cred că s-au prins că e vorba de o „înscenare”, de o lucrătură complexă. Numai că, aceşti oameni cumsecade, familişti cu rate şi program de 12 ore, nu mai pot recunoaşte banditismul, pericolul social, binele şi răul.

  A da în gât, a şantaja, a cumpăra, mitui şi manipula au devenit practici curente în România. N-ai cum să construieşti, oricât ai vrea, o democraţie funcţională cu şmenari, delatori şi impostori. E o iluzie şi o amăgire ce se târâie de 20 de ani prin România – formă fără fond a UE.

  Dar eu n-o să mă satur niciodată de România. Nu-mi va ajunge timpul să mă bucur de câte lucruri şi locuri aş mai găsi, încă, aici. Deşi România, aşa cum o văd în aceste zile, seamănă cu un tort delicios, frumos ornat, care tocmai a alunecat de pe platou şi s-a făcut fleaşcă pe pardoseală