Apropos de Ciutacu, “derbedeul dracu`”

La aşa politicieni, aşa ziarişti

  Emil Boc a fost invitat să vorbească în cadrul emisiunii "Sinteza zilei", de la Antena 3, consacrată alegerilor europarlamentare. La capătul intervenţiei, premierul este surprins de camera rămasă încă pornită, exclamând "Derbedeul dracului!", la adresa ziaristului Victor Ciutacu, cel cu care a avut anterior un schimb acid de…replici.
 

  Şi cum mai sări de fund în sus întreaga breaslă a ziariştilor, întru apărarea Ciutac-ului, şi ce zid se făcu în jurul lui şi cum mai ieşiră la iveală principiile, şi ce brusc se redescoperi solidaritatea de breaslă şi ce deştepţi se crezură unii, dar mult, muuult mai deştepţi decât cel care i-a tras perdaful – fie el şi mitocănesc!!

  N-o fi asta cea mai bună abordare - “derbedeul dracului” - dar cineva trebuia să i-o spună şi lui Ciutacu. Ziariştii oneşti nu ar trebui să se dea loviţi atât de tare în aripă. Dacă lucrătorii din presă, nu vor reuşi să se delimiteze de confraţii care au un mod ciudat de a face jurnalism, lumea îi va judeca pe toţi la grămadă şi îi va înjura mai departe.

  Poate că unii oameni sunt convinşi că “… ziariştii sunt cei care au dreptul să îi întrebe pe interlocutorii orice, oricând, oriunde”. Înţeleg că este o senzaţie plăcută să ne considerăm aparţinătorii unei caste, oarecum superioare, însă trebuie să vă dezamăgesc:   această premisă (a unora) este falsă! Pentru că nici măcar ziariştii (sau jurnaliştii, să-i evocăm şi pe cei adevăraţi) nu au acest drept, în nici un caz nu în această formă sugerată de unii! Ziariştii au dreptul să întrebe multe, de cele mai multe ori, în cele mai diversificate locuri…

  Sesizaţi diferenţa? Este exact precum diferenţa dintre un număr dat şi infinitul: o infinitate! Limitele nu sunt universale, ele depind de ţară, de epocă ş.a.m.d., însă asumarea măcar a existenţei acestor limite poate oferi o oarecare umilinţă - de care poate mulţi ar avea nevoie în momentele când se considera mesianici şi eroici - doar pentru ca l-au făcut din nou prostanac pe Geoană! (un exemplu ales aiurea).

  Politicienii reprezintă cetăţenii care i-au votat. Iar eu, care l-am votat pe Boc, spun că bine a zis deoarece aşa zic şi eu în faţa TV-ului dar respectivul nu mă aude şi continuă să îşi dea mitocăneşte cu părerea. Există ziarişti care sunt oameni cu un caracter urât şi care se cred deştepţii pământului, şi acest lucru ar trebui spus şi nu ascuns. Care e problema? Presa, ca orice putere, comite abuzuri şi aceste abuzuri trebuie sancţionate. Deoarece e foarte greşit să crezi că un ziarist poate întreba orice şi oricum. Un ziarist care e nesimţit trebuie tratat ca un nesimţit şi, dacă nu dă dovadă de responsabilitate şi bun simţ, atunci să suporte consecinţele. Mulţi îşi ascund nesimţirea şi lipsa de caracter şi cunoştinţe sub calitatea de ziarist. Faptul că eşti ziarist nu te scuză pentru deficienţele pe care le ai.

  După ce i-am citit unele articole (în special cele de pe blog) am impresia că ziaristul Ciutacu se crede nu “reprezentantul Lui Dumnezeu” pe pământ, ci însuşi Dumnezeu! Câtă aroganţă şi infatuare! Fără minte şi bun simţ, crede că totul îi este permis. Adică, orice “angajat la stat”, mai ales cei cu funcţii înalte, devin un fel de iobagi pe moşia oricărui ciutac. Orice umil slujbaş la moguli, devine zmeul zmeilor fată de reprezentanţii autorităţii.

  Nu sunt – nici pe departe – din tabăra puterii, dimpotrivă, dar asta nu mă împiedică să gândesc cât mai corect posibil. Şi dacă m-aş considera ziarist n-aş uita că sunt doar un „prestator” de servicii, fără un contract ferm cu cel care cumpără ziarul, sau cu cel care îşi strică ochii privind la emisiunile mele “geniale”. Nu aş uita că telespectatorul şi cumpărătorul ziarului mă judecă în fiecare zi, că ei hotărăsc dacă merit să-mi mai iau salariul. Nu aş uita că restul oamenilor există, nu doar pentru a-mi citi “operele”. Oameni care să nu cumpere ziare există, dar ziare fără cumpărători, mai rar. Nici televiziuni fără telespectatori !  

E plină ţara asta de idioţi care îşi imaginează că sunt isteţi. În fond sunt nişte gargaragii după cum bate vântul sau interesul. Mi se pare penibil să cazi în grandomanie doar pentru că nu ţi-a zis cineva, de la obraz, “bă, eşti un rahat de om”. Iar solidaritatea asta, plină de vinovăţie, între jurnalişti, “măi, nu putem să-l lăsăm pe ăla singur, că toţi suntem jurnalişti”, nu face altceva decât să producă un deserviciu breslei  Una e să fii jurnalist inteligent şi incisiv, şi cu totul altceva să fii un porc grandoman - părerea mea de spectator.

  Un ziarist deştept şi foarte acid a fost şi Tudor Arghezi, dar nici o dată nu a făcut paradă de deşteptăciune. El se considera fiu de ţăran şi însăşi reşedinţa sa din Bucureşti “Mărţişorul”, a fost construită în stil ţărănesc, cu livadă şi grădină.

  Pe de altă parte, un politician nu trebuie să se supere de întrebările incomode ale unui ziarist, dar şi ziaristul trebuie să formuleze întrebările cu bun simţ. După câte ştiu eu, prin alte părţi de lume, aşa se procedează. Cât despre deşteptăciune, oameni se nasc deştepţi sau proşti. Educaţia cizelează deşteptăciunea şi înveleşte prostia.

  Dacă nu şti să pui întrebări serioase, grele, la modul politicos şi te tragi de şireturi cu oamenii pe care trebuie să-i respecţi - indiferent ce calitate au ei - părerea mea de spectator şi cititor este să nu te dai ziarist-jurnalist. Te înjură lumea şi te faci de cacao…

  Până la urmă, profesia de ziarist se va distruge prin defilarea a tot felul de nechemaţi, nefiind în stare să ajungă nici măcar la nivelul pensionarilor care discută politica prin parcuri. La aşa politicieni, aşa ziarişti…