Aventura lentorii

 

  E surprinzător să constatăm cât de puţin ne trebuie pentru a ne considera, dacă nu fericiţi, cel puţin mulţumiţi cu viaţa noastră, cu ceea ce avem şi ne-a fost hărăzit. Pentru asta însă, trebuie să fi trecut multe râuri, să fi umblat pe multe cărări, să simţi şi să vezi manifestarea, atât a răului cât şi a binelui, să discerni între una şi alta. Ori, acestea nu le poţi avea fără „vechime în câmpul vieţii”.

  Anul trecut am avut ocazia să stau într-o staţiune austriacă. Acum sunt la Băile Felix. În astfel de locuri poţi - dacă priveşti cu atenţie- descoperi „splendoarea” bătrâneţii. Bătrânii din Austria, chiar dacă aveau chipurile mai luminoase, cu trăsături mai fine, mi s-au părut mult prea sobri, greu abordabili. În schimb, „bătrâneii” întâlniţi aici sunt dornici de a „intra în vorbă”, oriunde şi oricum, despre orice şi oricine. Diferenţa dintre „ai noştri” şi „ai lor”, nu face obiectul acestor rânduri.

  De fapt ce este bătrâneţea? E de bine, e de rău? Sau, e şi de bine şi de rău, în acelaşi timp? În limba germană, cuvântul „alt” are dublă semnificaţie, respectiv, „vechi” şi „bătrân”. În acest sens, termenul poate să însemne vârstă târzie, apropierea morţii, dar şi valoarea unui obiect, durata şi persistenţa în timp! În limba româ-nă, vechimea şi bătrâneţea au semnificaţii diferite. „Hainele vechi sau învechirea poate însemna ceva expirat, ieşit din uz, dar vinul vechi, prietenii vechi, manuscrisele vechi sunt lucruri preţioase. (Andrei Pleşu)” Bătrâneţea, pe de altă parte, poate fi vârsta bolilor şi a împuţinării fizice, dar şi vârsta înţelepciunii, a experienţei şi a prestigiului.

  Am cunoscut aici un fost profesor de filozofie din Caraş-Severin (probabil, din Reşiţa) om citit, plăcut la vorbă, jovial, elegant. O după-amiază întreagă am vorbit despre o grămadă de lucruri şi „chestii”. Printre altele, am vorbit despre bătrâneţe.

  „În ce mă priveşte – spunea domnul profesor – nu îmi deplâng propria bătrâneţe, ci mai degrabă, îmbătrânirea prematură a unora dintre semenii noştri. Poate ai observat şi dumneata că viaţa cotidiană scoate în evidenţă şi valorifică mai mult latura sumbră a bătrâneţii. Vezi Doamne, bătrânii încurcă, blochează coridoarele gloriei, împovărează bugetul familiei şi al statului, nu reuşesc să moară la timp! Sunt vechituri. Sunt o problemă. Gândind în felul acesta nu vom găsi o soluţie. Soluţia va prinde contur doar schimbând perspectiva, descoperind atuurile vârstei târzii, tonusul subtil al bătrâneţii, exemplaritatea ei. Vechimea lumii nu poate fi înţeleasă dacă nu avem în spate un anumit număr de ani. Şi cum altfel am putea descoperi vechimea lumii fără a deveni noi înşine vechi, fără să îmbătrânim? Bătrânii poartă povara înţelepciunii, asta însemnând că ei cunosc drumurile lumii, că îi împărtăşesc vechimea. Faptul că suntem bătrâni, autentici în fiinţa noastră, în adevărul nostru – cu tot ce este grav şi excentric – asta se răsfrânge, indirect, asupra binelui public, asupra binelui generaţiilor tinere. Acest lucru, cred eu, face din bătrâneţe o ocupaţie permanentă, un loc de muncă, din care nu ieşi niciodată la pensie.

  Pe de altă parte, a fi bătrân e o aventură. Să ies din cadă şi să alerg la telefon, sau să cobor câteva trepte, e ca şi când aş călări o cămilă prin deşert. Când mă ajutau picioarele, coboram şi urcam scările în fugă. Acum, nu ştiu când mă vor lăsa în mod perfid genunchii, sau când voi rata o treaptă la coborâre. Altădată, învăţam de la vulpi şi şoimi. Acum învăţ de la foci, broaştele ţestoase şi măgarii împotmoliţi în mlaştini. O aventură a lentorii”

  A vorbit despre aventura lentorii, senin, fără nici o umbră de tristeţe, cu detaşare, de parcă ar fi fost vorba despre altcineva, din altă galaxie.

  Am vorbit cu profesorul Boiboreanu despre părinţii lui şi ai mei. Despre copiii mei şi ai lui. Despre Obama şi criza mondială, despre Papa Benedict, despre Hitler şi evrei. Am vorbit despre impostori şi adevăr. Am vorbit despre gangsteri, am vorbit despre afaceri. Despre amărâţii care ajung pe scaunul electric şi despre nenorociţii bogaţi care nu sfârşesc niciodată acolo. Am vorbit despre oameni credincioşi cu apucături dubioase. Am vorbit despre o grămadă de lucruri. Şi dacă era să ne apucăm de băut, cu siguranţă, ne îmbătam criţă şi cântam prin staţiune „Cu ce m-am ales în viaţă?”